Burse - Fonduri mutuale

Banca Transilvania urcă la maximul istoric de 16,2 mld. lei şi duce indicele principal BET la un nivel record şi peste pragul psihologic de 12.000 de puncte

Banca Transilvania urcă la maximul istoric de 16,2 mld....
15.07.2021, 09:05 934

♦ În cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi, 14 iulie 2021, cei doi ziarişti ai paginii de burse şi fonduri mutuale – Tibi Oprea şi Liviu Popescu, au discutat şi despre companiile carese pregătesc să vină la Bursă în perioada următoare ♦ TLV, peste rezistenţa de 2,8 lei.

În lipsa unor informaţii negative şi în contextul în care investitorii antici­pează rezultate financiare pozitive pentru T2/2021, indicele principal BET a spart pe 13 iulie 2021 pragul psi­hologic de 12.000 de puncte, fiind pentru prima oară în istoria Bursei locale când indicele celor mai tran­zacţionate acţiuni închide peste acest nivel. Iar tendinţa pozitivă a fost pre­zentă şi ieri la Bursa de la Bucureşti, însă spre deosebire de marţi, în piaţă au apărut şi investitorii mari.

Astfel, ieri după-amiază la Bursa de la Bucureşti erau încheiate deja două tranzacţii speciale în valoare totală de 23 mil. lei cu BRD şi Petrom, echivalentul a aproape jumătate din valoarea totală de tranzacţionare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO