Burse - Fonduri mutuale

BICO Industries, unde holdingul Roca Industry este acţionar majoritar, a preluat 55% din Europlas, companie din Republica Moldova specializată în producţia de plasă de armare. Tranzacţie de 325.000 de euro

Adrian Butuc, CEO al BICO Industries

Adrian Butuc, CEO al BICO Industries

Autor: Eduard Ivanovici

12.10.2022, 18:31 337

Producătorul de plasă din fibră de sticlă BICO Industries, controlat de holdingul ROCA Industry (simbol bursier ROC1; Holdingrock1 la Registrul Comerţului), a semnat două contracte prin care a cumpărat, în data de 12 octombrie, 55% din capitalul social al companiei Europlas din Republica Moldova, conform unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost semnate cu doi dintre acţionarii Europlas, pentru achiziţia a 50%, respectiv a 5% din capitalul social al companiei. Valoarea tranzacţiei este de 325.000 de euro.

„Achiziţia pachetului de 50% a fost finalizată la momentul semnării contractului, iar finalizarea achiziţiei pachetului de 5% din capitalul social va avea loc în termen de şase luni de la semnarea contractului, fiind condiţionată de îndeplinirea condiţiilor suspensive menţionate în contractul de vânzare-cumpărare aferent”, se arată în document.

Europlas este specializată în producţia de plasă de armare, producând în prezent 7 milioane metri pătraţi de plasă de armare pe an, adăugând 10% la producţia de plasă din fibră de sticlă pentru sisteme ETICS ale BICO şi Terra.

Până la finele anului 2023 capacitatea este estimată să crească la 16,5 milioane metri pătraţi pe an. Cifra de afaceri a anului 2021 a fost de 2 milioane de euro, conducerea BICO propunându-şi majorarea acesteia la 4,5 milioane de euro pentru anul 2023, prin dublarea capacităţii de producţie.

Europlas Lux este a treia companie avută în vedere de către BICO pe parcursul anului 2022, după achiziţia în integralitate a Terra Impex (cu sediul în Zona Economică Liberă Vulcăneşti, Republica Moldova) în primul trimestru al anului, şi derularea de negocieri avansate, începând cu luna august, cu grupul elveţian SmartTech, pentru achiziţia a 77,5% din capitalul social al Iranga Technologijos, UAB („Iranga”), Lituania.

Consolidările brandului BICO transformă compania în unul din cei mai puternici jucători din Sud Estul Europei.

Listate la începutul anului pe piaţa AeRO a bursei locale, acţiunile ROC1 au pierdut 17,9% în ultimele şase luni, pe tranzacţii de aproape 8 milioane de lei. ROCA Industry are o capitalizare de 148,5 milioane de lei şi este controlată în proporţie de 60% de ROCA Investments, conform datelor BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO