Grupul Bittnet a încheiat primele nouă luni din 2025 cu rezultate financiare semnificativ mai slabe faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul amânărilor şi întârzierilor din proiectele de infrastructură digitală şi al unui context de piaţă dificil în industria IT.
Compania a raportat o cifră de afaceri consolidată de 173,7 milioane de lei, în scădere cu 41,9%, în timp ce marja brută s-a redus cu 31%, la 34 milioane lei. EBITDA a coborât în teritoriu negativ, la -7,4 milioane lei, iar rezultatul operaţional a fost o pierdere de 11 milioane lei, la care s-au adăugat elemente one-off de -4 milioane lei. La nivel consolidat, pierderea a fost de 18,5 milioane lei. Compania are o capitalizare de 83 mil. lei după o scădere de 15% a preţului acţiunilor.
CEO-ul Mihai Logofătu descrie acest interval drept „unul dintre cei mai dificili ani din istoria recentă a Bittnet”. În scrisoarea adresată investitorilor, acesta arată că „piaţa s-a mişcat greu: proiecte amânate, decizii întârziate, bugete blocate pentru perioade lungi”. El susţine însă că, începând cu luna august, cererea a început să îşi revină treptat, iar planurile de investiţii ale clienţilor au fost reaşezate.
Segmentul de infrastructură digitală, prin Dendrio, a fost principalul responsabil pentru dinamica negativă, în special prin reducerea veniturilor din vânzarea de mărfuri, categorie care a scăzut cu peste 50%. Grupul explică această contracţie prin amânarea proiectelor în contextul incertitudinii politice prelungite şi al întârzierilor legate de finanţarea marilor proiecte IT prin PNRR. Veniturile din servicii IT au consemnat o scădere mai moderată, de 9,2%, până la 55,8 milioane lei, menţinând totuşi o marjă superioară.
Pe celelalte două linii de afaceri, evoluţiile au fost pozitive. Educaţia a avansat cu 5,5%, iar segmentul de platforme digitale cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut. Logofătu notează că „liniile noastre de business au continuat să construiască, punând bazele unui 2026 mai stabil”. În zona de educaţie, compania a extins portofoliul în domenii precum cybersecurity, DevOps şi project management, a semnat parteneriate cu APMG şi ServiceNow şi a creat un pipeline de proiecte care se întinde în 2026.
Elian, companie din grup, a raportat un avans anual de 23% şi a depăşit 800 de utilizatori Business Central SaaS licenţiaţi, în timp ce Nenos a accelerat dezvoltarea produselor, beneficiind de interes pentru platforma Kontext şi de noi certificări AWS. „Tot în T3, Nenos a obţinut competenţa AWS în GenAI Services, prima de acest tip din România”, arată CEO-ul.
În trimestrul al treilea, grupul a câştigat două proiecte importante în zona guvernamentală: un contract de 15,9 milioane lei pentru cursuri de securitate cibernetică şi un acord-cadru de 143 milioane lei pentru echipamente de stocare şi servicii, semnat de Dendrio. Implementarea integrală în acest an nu este posibilă, dar o parte a livrărilor a început deja. Bittnet menţionează un backlog de proiecte de peste 200 milioane lei, la care se adaugă un pipeline de aproximativ 345 milioane lei.
La nivel financiar, compania semnalează o reducere puternică a creanţelor comerciale, la 70 milioane lei, de la 139 milioane lei în septembrie 2024, dar şi o scădere a numerarului la 33,6 milioane lei. Datoriile pe termen scurt s-au diminuat la 130 milioane lei, de la 197 milioane lei la începutul anului, în timp ce datoriile pe termen lung au coborât la 50 milioane lei. Totodată, valoarea fondului comercial a scăzut la 64,5 milioane lei, după deconsolidările generate de vânzările din FORT şi Optimizor.
Consiliul de Administraţie are, din octombrie, o nouă componenţă, cu obiectivul de a continua strategia de valorificare a activelor şi de redirecţionare a fondurilor către acţionari. Bittnet anunţă că a ajuns la o înţelegere pentru rambursarea integrală a împrumutului acordat Impetum, ultima rată urmând să fie achitată prin transferul a 20 milioane de acţiuni BNET către un vehicul special ce va fi preluat de companie, acţiuni care ar urma ulterior să fie anulate.
Din perspectiva rezultatelor anualizate (TTM), veniturile totale se situează la 278 milioane lei, în scădere cu aproape 29%, iar profitul operaţional ajustat se află în teritoriu negativ, la -4 milioane lei, faţă de aproape 11 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Logofătu transmite investitorilor că, în pofida unui an dificil, proiectele demarate în 2025 şi backlog-ul actual „creează vizibilitate şi un fundament solid pentru anul următor”.