Burse - Fonduri mutuale

BRD, Alpha Bank şi CEC intră în lupta pentru oferta de la OMV Petrom

BRD, Alpha Bank şi CEC intră în lupta pentru oferta de la OMV Petrom

Autor: Andrei Chirileasa, Musgociu Stefan-Pompi

02.03.2011, 23:55 71

BRD va merge în consorţiu cu acţionarul său majoritar, SocieteGenerale, şi Citibank pentru intermedierea ofertei secundare devânzare a 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP), pe care statul o vaderula în acest an, potrivit reprezentanţilor băncii.

CEC Bank, principala bancă deţinută de stat, şi grecii de laAlpha Bank vor forma şi ei un consorţiu cu banca japoneză deinvestiţii Nomura pentru a încerca să câştige de la MinisterulEconomiei mandatul vânzării Petrom, potrivit unor surse din piaţade capital citate de Mediafax.

Alţi patru giganţi bancari internaţionali (Morgan Stanley, JPMorgan, Goldman Sachs şi UBS) s-au aliat cu cele mai mari bănci şifirme de brokeraj locale pentru acelaşi mandat.

Statul vrea să vândă în acest an 9,84% din acţiunile OMV Petromdin pachetul pe care îl deţine la companie de 20,63% din titluri.Oferta secundară, estimată la 500 de milioane euro, va fi cea maimare din istoria Bursei de Valori Bucureşti. Ministerul Economieiva selecta în data de 9 martie firma sau consorţiul de brokeri careva intermedia oferta de vânzare.

Morgan Stanley, cel mai mare intermediar de oferte de acţiuni lanivel mondial în 2010, s-a aliat cu Raiffeisen Capital &Investments, firma de brokeraj locală care a fost implicată în celemai importante listări din ultimii şase ani de pe Bursă. JP Morgan,al doilea intermediar la nivel mondial în 2010, va merge înconsorţiu cu BCR, cea mai mare bancă locală.

Cea mai influentă bancă de pe Wall Street, Goldman Sachs, s-aaliat cu UniCredit CA IB Securities, în timp ce ING Bank va mergeîn consorţiu cu o bancă elveţiană, cel mai probabil UBS.

De la începutul anului, când statul a demarat procedura deselecţie a intermediarului pentru oferta OMV Petrom, toţi brokeriilocali de top au încins telefoanele cu Londra, New York sau Tokioîncercând să-şi găsească parteneri pentru câştigarea mandatului.Formarea unor alianţe este necesară deoarece niciun broker local nuare capacitatea de a plasa singur 500 de milioane de euro. Decealaltă parte, băncile străine au nevoie de un partener localautorizat să tranzacţioneze prin sistemul Bursei de ValoriBucureşti, unde se vor derula tranzacţiile din ofertă.

Pentru a se califica în procesul de selecţie, brokerii localitrebuie să fie autorizaţi şi înregistraţi la CNVM ca intermediaride valori mobiliare, iar cei internaţionali trebuie să fie înscrişiîn registrul CNVM. Aici ar putea apărea semne de întrebare privindparticiparea CEC la procesul de selecţie, banca nefiindînregistrată în registrul CNVM.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO