UPDATE ora 12:00: Acţiunile societăţii se apreciază cu 31,8%.
UPDATE ora 10:20: Preţul a variat între 10,3 lei şi 12,78 lei în primele 20 de minute de tranzacţionare.
Acţiunile Electroalfa au debutat marţi la bursă cu 42% în creştere faţă depreţul din ofertă, pe tranzacţii de 13 milioane de lei. Titlurile au urcat la un preţ de 12 lei/ titlu.
”În România se poate face performanţă. E un mesaj tuturor celor la început de drum, să rămână în România şi să facă aici performanţă. E o mare greşeală să spui că nu poţi face treabă aici. Am demonstrat o noi şi alte firme cât de frumoasă este ţara. Această şansă este modalitatea noastră de a ne exprima recunoştinţa faţă de părinţi, dascăli, toţi cei care au grijă de noi, de familiile noastre. Credeţi în România şi munciţi aici pentru a o face mai frumoasă”, Gheorghe Ciubotaru, acţionar majoritar şi fondator.
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti a primit începând cu 3 martie un nou emitent sub simbolul EAI. Listarea Electroalfa – companie prezentă în producţia de echipamente electrice şi infrastructură energetică – vine în urma unei oferte publice iniţiale prin care emitentul a atras aproximativ 580 milioane de lei.
Succesul operaţiunii desfăşurate între 2 şi 11 februarie a fost confirmat de închiderea anticipată a subscrierilor pe fondul unei cereri care a depăşit semnificativ volumul de acţiuni pus în vânzare. Cea mai mare presiune a venit din partea investitorilor de retail, unde ordinele au depăşit de aproape 60 de ori numărul de titluri alocate, generând o suprasubscriere record de aproximativ 5.800%. În total, pe acest segment au fost plasate ordine în valoare de 3,4 miliarde de lei.
- continuă -