Burse - Fonduri mutuale

BREAKING NEWS: Guvernul are nevoie majoră de bani: Ministerul Finanţelor iese să se împrumute în dolari de pe pieţele internaţionale, cu scadenţa pe 10 ani şi pe 30 de ani.

BREAKING NEWS: Guvernul are nevoie majoră de bani:...

Autor: Liviu Popescu

07.07.2020, 11:34 5181

​Ministerul Finanţelor, condus de Florin Cîţu, a ieşit pe 7 iulie 2020 din nou pe pieţele internaţionale pentru a se împrumuta, precedenta astfel de operaţiune fiind încheiată spre finele lunii mai din anul 2020.

Astfel Ministerul Finanţelor vrea să atragă finanţare de pe pieţele internaţionale, dar de data aceasta denominată în dolari, cu scadenţa pe 10 ani şi pe 30 de ani, respectiv 14 februarie 2031 şi 14 februarie 2051, cu un cupon fix, plătibil semi-anual.

Pentru prima tranşă dobânda este formată din midswap plus 265 puncte de bază, iar pentru a doua dobânda este fixă de 4,25%, dar cel mai probabil se va fixa în funcţie de cerere. Aranjori emisiunii sunt Citi, Erste, HSBC, ING, J.P. Morgan, arată datele Bloomberg.

​Valoarea împrumutului va fi publicată după ce se strâng ofertele de la investitori, iar preţul se va forma în funcţie de cerere. Cel mai probabil, valoarea va fi publicată astăzi, după ora 18.00.

Aceasta este prima emisiune de bonduri de pe pieţele internaţionale după decizia agenţiei de rating S&P de la începutul lunii iunie prin care a menţinut ratingul României. Aceasta este o finanţare denominată în dolari. Spre comparaţie pe 18 mai 2020 Ministerul Finanţelor s-a împrumutat în euro de pe pieţele internaţionale.

​Guvernul are de finanţat în acest an un deficit bugetar de 72 miliarde lei, conform ultimei rectificări bugetare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO