Burse - Fonduri mutuale

BREAKING NEWS: Micii investitori au împrumutat statul român cu jumătate de miliard de lei în doar o săptămână

BREAKING NEWS: Micii investitori au împrumutat statul...

Autor: Liviu Popescu

13.11.2020, 17:15 820

Investitorii persoane fizice au subscris titluri de stat Fidelis de aproape 500 mil. lei în prima săptămână de derulare a ofertei, cel mai ridicat interes fiind pe segmentul denominat în euro, respectiv 269 milioane de lei, arată calculele realizate de ZF din platformele brokerilor. 

Cu alte cuvinte, populaţie a împrumutat în medie MFP cu câte 100 mil. lei în prima săptămână de vânzare a titlurilor de stat Fidelis. Oferta se încheie pe 27 noiembrie 2020, iar ulterior titlurile de stat vor fi listate la bursa de la Bucureşti.

Vineri, după ora 17:00, când s-a închis prima săptămâna aferentă ofertei pentru titlurile de stat Fidelis, tranşa de împrumut denominată în euro, cea cu scadenţa pe 5 ani şi pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă de 1,85% pe an, avea subscrieri de 55,3 mil. euro (269 mil. lei).

Pe de altă parte, tranşa pe 1 an, cea cu 3,5% dobândă pe an, înregistra împrumuturi de 124,4 mil. lei, iar cea cu scadenţa pe trei ani şi o dobândă de 4% pe an, avea împrumuturi de la persoanele fizice de 95 mil. lei.

Cele trei emisiuni sunt adresate exclusiv persoanelor fizice, iar valoarea minimă a unei subscrieri este de 5.000 lei, în timp ce pentru emisiunea în euro valoarea minimă care poate fi subscrisă este de 1.000 euro. Subscrierile sunt irevocabile.

Subscrierile se pot realiza fie prin intermediul sindicatului bancar – format din Banca Transilvania, BRD şi BCR, sau prin intermediul brokerilor de la bursa românească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO