După două zile de vacanţă, în care tranzacţiile au fost închise la Bursa de Valori Bucureşti şi pieţele externe au bifat noi creşteri, indicele de referinţă BET a deschis şedinţa de joi, 8 ianuarie cu un nou maxim istoric de peste 25.000 de puncte, în urcare cu 2,25% în primele 45 de minute, conform datelor BVB.
Cele mai mari creşteri din structura indicelui erau afişate de MedLife (5,85%), Romgaz (5,83%), Digi Communications (5,56%), Transgaz (3%), Nuclearelectrica (2,62%), OMV Petrom (2,47%), Premier Energy (2,4%) şi Aquila Part Prod (1,4%). Lichiditatea ajungea la 25 mil. lei.
Dinamicile indicilor care acoperă piaţa principală erau cuprinse între 0,1% pentru BET-FI, unde sunt prezente fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea, la 2,6% pe BET-NG, care include companii de energie şi utilităţi.
În afara ţării, indicele paneuropean Stoxx Europe 600 cobora cu 0,15%, pe măsură ce pieţele monitorizează deteriorarea climatului geopolitic, după ce, la finalul săptămânii trecute, Statele Unite l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, iar ulterior au apărut ameninţări privind preluarea controlului asupra Groenlandei.
Acţiunile companiilor din sectorul apărării şi-au continuat creşterea joi, investitorii reacţionând în continuare la aceste evoluţii, ceea ce plasează sectorul pe traiectoria celei de-a cincea zile consecutive de avans. Renk, Leonardo şi Rheinmetall se apreciau cu 4,5%, 4,7%, respectiv 3,7%, potrivit CNBC.