Burse - Fonduri mutuale

BRK Financial Group împrumută Romlogic Technology, la care este acţionar, cu 1,6 mil. lei pe şase luni cu 10% dobândă pe an. Acesta este al şaselea credit

BRK Financial Group împrumută Romlogic Technology, la care este acţionar, cu 1,6 mil. lei pe şase luni cu 10% dobândă pe an. Acesta este al şaselea credit

Autor: Liviu Popescu

miercuri, 00:00 91

BRK Financial Group, intermediar de top zece de la bursa românească, a împrumutat compania Romlogic Technology cu 1,6 milioane de lei pe şase luni la o dobândă formată din nivelul indicelui Robor la trei luni plus o marjă de 7%, în total 10,2% pe an, potrivit datelor de la bursă.

“În prezent BRK Financial Group S.A. are în derulare 5 contracte de împrumut cu Romlogic Technology S.A., valoarea totală a acestora fiind de 6.005.550 lei. SSIF BRK Financial Group SA nu are datorii faţă de S.C. Romlogic Technology S.A.”, se arată în documentul de la bursă semnat de Răzvan Raţ, director general adjunct al BRK.

Brokerul menţionează că deţine participaţii la Romlogic, iar împrumutul a fost acordat pentru „buna desfăşurare a activităţii economice a împrumutatului”. Romlogic Technology a fost înfiinţată în 2013 şi este un producător de aparate de marcat fiscale. 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7228
Diferență: 0,0805
Ieri: 4.7227
Azi: 4.1899
Diferență: 0,0286
Ieri: 4.1833
Azi: 5.3006
Diferență: -0,5702
Ieri: 5.3016
Azi: 4.2095
Diferență: -0,0617
Ieri: 4.2120