Burse - Fonduri mutuale

BRK Financial Group, Tradeville şi BT Capital Partners, cei mai mari brokeri de acţiuni de la bursa de la Bucureşti în iulie 2021

BRK Financial Group, Tradeville şi BT Capital Partners,...

Autor: Liviu Popescu

04.08.2021, 07:51 640

♦ Aceasta este situaţia intermedierilor pe acţiuni în iulie pe segmentul principal de tranzacţionare şi pe AeRO ♦ Pe de altă parte, pe obligaţiuni, sindicatul de intermediere care a adus Fidelis, a patra ediţie, la bursă, respectiv BRD, BT CP şi BCR, se poziţionează pe primul loc. BRK Financial Group, Trade­ville şi BT Capital Partners au fost cele mai mari societăţi de intermediere de la bursa de la Bucureşti pe parcursul lunii iulie, în funcţie de valoarea tranzacţionată de investitori pe acţiuni, atât pe segmentul principal, cât şi pe cel alternativ AeRO, arată datele agregate de ZF din platforma BVB. Astfel, BRK Financial Group, singurul broker listat la Bucureşti, se poziţionează pe primul loc în clasa­mentul celor mai activi intermediari de acţiuni în iulie, cu o valoare tranzacţi­onată de aproape 700 mil. lei, echiva­lentul a 32% din total. Tradeville a intermediat tranzacţii de 265 mil. lei (12%), iar BT CP de 258 mil. lei (11,8%), potrivit BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO