Burse - Fonduri mutuale

BRK indică „buy“ pentru acţiunile Nuclearelectrica şi dă un preţ ţintă de 28,6 lei, cu un randament potenţial de 24,2%. SNN, plus 2,8%

BRK indică „buy“ pentru acţiunile Nuclearelectrica...

Autor: Tibi Oprea

05.03.2021, 08:25 679

♦ Acţiunile BRK au de la începutul anului un raliu de aproape 140% la Bursă.

BRK Financial Group recomandă investitorilor cumpărare pentru acţiu­nile producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica şi indică un preţ ţintă de 28,6 lei, calculat prin metoda DCF, cu un randament potenţial de 24,2%, potrivit unui raport al intermediarului.

„Dezvoltarea companiei se află pe o traiectorie ascendentă. A fost semnat acordul interguvernamental între Statele Unite ale Americii şi România, care a primit avizul Comisiei Europene. Astfel, pot fi demarate demersurile pentru construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă. Finanţarea în valoare de 7 miliarde de dolari va include construc­ţia celor două Unităţi şi retehnologi­zarea unităţii 1. Proiectul se va desfăşura în cadrul unui consorţiu care va include SUA, Canada şi Franţa“, se arată în raport.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO