Burse - Fonduri mutuale

Brokerii spera in fiecare zi la stabilitate politica si lichiditate

13.03.2007, 19:41 18

Bursa a inchis ieri aproape de nivelul inregistrat vineri, o apreciere importanta avand societatile de investitii financiare (SIF) care au urcat cu 1,4%, dupa un debut de saptamana in care optimismul lipsea in randul investitorilor.
Lichiditatea s-a pastrat si ieri sub pragul de 15 milioane de euro, in timp ce SIF au facut din nou peste doua treimi din rulajul pietei.
Brokerii sunt de parere ca piata are nevoie de o lichiditate crescuta si stabilitate in ceea ce priveste mediul politic pentru ca indicii sa isi pastreze trendul crescator.
"Ambii indici bursieri au trecut saptamana trecuta peste niste praguri de rezistenta, praguri care au sanse sa se transforme in suporturi. Daca lichiditatea va scadea, iar mediul politic ne va oferi surprize neplacute, este posibil sa asistam la alte scaderi", spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest.
Pe scena politica romaneasca se manifesta, in opinia mai multor analisti, o instabilitate politica provocata de amanarea alegerilor pentru Parlamentul European pentru a doua parte a anului si de neintelegerile din cadrul aliantei de guvernare.
Indicele BET-FI a urcat ieri cu 1,41%, valoarea tranzactiilor cu titlurile societatilor de investitii financiare fiind de 10,94 mil. euro (36,78 mil. lei), peste 80% din lichiditatea inregistrata la nivelul intregii piete.
Toate SIF au inchis sedinta pe plus, SIF Moldova inregistrand cea mai puternica urcare, 2,19%, pe seama unui rulaj de 2,46 mil. euro (8,26 mil. lei), al doilea din piata.
Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai importante zece actiuni din punctul de vedere al lichiditatii si capitalizarii, a coborat usor, inchizand sedinta cu o scadere de 0,01% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 13,5 mil. euro (45,6 mil. lei).
Titlurile Transelectrica, care au o pondere de circa 15% in cosul indicelui BET, au fost ieri suspendate de la tranzactionare in vederea intrunirii AGA. Actiunea a inregistrat sapatamana trecuta o urcare de 10%, in urma sedintelor de corectie generala.
"O scadere a valorii tranzactiilor in piata ar duce la marcarea profitului de catre speculatori, care ar avea ca urmare scaderea cotatiilor. Rulajele mici ar fi un semnal pentru speculatori ca nu mai exista interes din partea cumparatorilor", spune Panait.

Actiunile SIF Moldova au sarit ieri cu 2,19% pe fondul unei valori a tranzactiilor de 2,46 mil. euro (8,26 mil. lei), al doilea rulaj din piata, dupa cel al SIF Banat-Crisana. Titlurile SIF Banat-Crisana au facut obiectul unor tranzactii mai ridicate decat de obicei, valoarea rulajelor pe aceste titluri fiind de 4,5 mil.euro (15,13 mil.lei), peste 33% din lichiditatea inregistrata la nivelul inregii piete. Pachetele tranzactionate ieri au totalizat circa 5,4 milioane de actiuni, aproape 1% din capitalul social al societatii. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Moldova s-a perfectat la un pret de 2,8 lei/actiune, dupa ce maximul atins in timpul sedintei a fost de 2,82 lei/actiune.

Actiunile producatorului de ingrasaminte chimice Amonil Slobozia au pierdut ieri 6,20%, pe fondul unui rulaj de 22.000 de euro (74.000 lei). Pierderea vine dupa hotararea Tribunalului Ialomita de a pune sub sechestru mai multe active ale companiei. Solicitarea de sechestru a fost facuta de Distrigaz Sud, producatorul de ingrasaminte avand datorii de 11,5 mil. euro fata de furnizorul de gaze. "Actiunile Amonil intra in categoria actiunilor cu un grad ridicat de risc, datorita situatiei financiare a companiei", spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest. Ultima tranzactie cu aceste actiuni s-a perfectat la un pret de 0,0469 lei/actiune.

Actiunile companiei de constructii si dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti au crescut ieri cu 0,7%, pe fondul unei lichiditati de 0,24 milioane de euro (0,82 milioane de lei). De la inceputul anului, actiunile Impact au adus investitorilor un profit de 17,21%, iar in ultimul an castigul acestora a fost de 28,8%. Compania a raportat pe ultimul an un profit preliminat de 5,32 mil. euro (18,75 mil. lei), in crestere cu circa 80% (in euro) fata de rezultatul net din 2005 de 2,95 milioane de euro (10,71 milioane de lei). Ultima tranzactie cu titlurile Impact s-a perfectat la un pret de 0,72 lei/actiune, apropiindu-se de nivelul maxim atins in acest an, de 0,73 lei/actiune, pe 9 februarie.

Actiunile societatii de intermediere financiara Broker Cluj au pierdut ieri 0,5%, inregistrand in sedinta de ieri o lichiditate de 144.700 de euro (0,49 mil. lei), in scadere fata de zilele anterioare. "A existat un interes deosebit din partea cumparatorilor pentru aceste actiuni imediat dupa ce societatea a facut publica propunerea Consiliului de Administratie de majorare de capital. Cei care au fost interesati au cumparat in acele sedinte, iar cu timpul lichiditatea a scazut. Acum nu se mai inregistreaza rulaje crescute pe acest emitent si asistam la o stabilizare a cotatiei", spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest.

Pretul actiunilor producatorului de fire si cabluri electrice si optice Iproeb Bistrita a ramas neschimbat ieri. Valoarea totala a tranzactiilor cu aceste titluri s-a ridicat ieri la 207.000 euro (0,7 mil. lei), al doilea rulaj de pe piata regular RASDAQ. "Interesul pentru RASDAQ a sporit in ultima perioada, iar cotatiile celor mai lichide actiuni au crescut destul de mult. Desi indicatorii de performanta ai actiunilor nu mai sunt atractivi, companiile au perspective bune de profitabilitate si dezvoltare", spune Panait. Producatorul a inregistrat in primele noua luni ale anului trecut un profit de 3,34 mil. euro (11,8 mil. lei), de 2,5 ori mai mare decat cel atins in perioada similara a anului 2005.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO