Bursa de la Bucureşti a încheiat şedinţa în stagnare, într-o piaţă unde investitorii au mizat în principal pe acţiunile companiilor care ar putea acorda dividende cu randament ridicat, precum Transgaz (TGN), Fondul Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP).
„Cred că în aceste zile se manifestă o atractivitate pentru companiile solide fundamental şi care ar putea acroda dividende cu randament ridicat. În acest sens, investitorii s-au îndreptat preponderent spre titlurile Transgaz. Legat de Fondul Proprietatea, aici avem o reacţie la avizul dat de ASF pentru reducerea capitalului social şi, ca atare, reluarea răscumpărărilor făcute de companie, în timp ce în cazul acţiunilor OMV Petrom nu este nimic deosebit, doar că plasarea lor în topul lichidităţii confirmă interesul investitorilor pentru aceste titluri“, a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction.
Piaţa a deschis ziua în creştere cu aproape 0,6%, însă în următoarele minute a pierdut câştigul fragil şi până la jumătatea sesiunii a fluctuat uşor în jurul nivelului de luni. La închiderea pieţei principale, indicele general al Bursei, BET-C, era la nivelul de luni. Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,17%. Titlurile a patru dintre SIF-uri au înregistrat scăderi cuprinse între 0,46% şi 1,52%, iar acţiunile SIF Oltenia şi titlurile FP au avansat cu 0,41% şi, respectiv, cu 0,74%.
La fel ca în şedinţele precedente, majoritatea acţiunilor tranzacţionate au consemnat rulaje foarte reduse. Operaţiuni de peste 500.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de doar 10 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.
„Volume mai mari am putea vedea odată cu terminarea crizei politice şi cu apropierea datelor de referinţă pentru adunările generale ale acţionarilor (data la care investitorii trebuie să deţină acţiuni la o companie pentru a participa la AGA de la emitentul respectiv - n.red.)“, a mai spus brokerul.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 34,5 mil. lei (7,6 mil. euro), sumă cu 18% peste rulajul de luni, de 29,3 mil. lei (6,5 milioane euro). Aproximativ 80% din lichiditatea de marţi au reprezentat transferuri cu acţiunile FP (11,6 mil. lei, din care un deal de aproape 2 mil. lei), Transgaz (6,6 mil. lei), OMV Petrom (5,5 mil. lei, inclusiv un deal de aproape 1,3 milioane lei) şi o tranzacţie negociată cu 0,34% din titlurile SIF Oltenia (3,9 milioane lei).
Acţiunile FP au încheiat ziua la 0,82 lei, preţ cu 0,74% peste şedinţa anterioară, în timp ce titlurile Transgaz au scăzut cu 0,34%, la 192,3 lei.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.02.2014
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels