Burse - Fonduri mutuale

Bursa a incheiat saptamana in forta. Brokerii spera la noi cresteri

02.06.2008, 18:58 19

"Vineri mi-a placut in special evolutia lichiditatii, data in mare parte de tranzactiile pe Amonil. Lichiditatea se afla in crestere insa de la jumatatea lunii trecute. Cred ca in piata au avut loc intrari mari de capital strain, lucru pe care putem sa-l observam cel mai bine pe piata valutara, unde leul s-a apreciat mult fata de euro in ultima perioada", spune Adrian Simionescu, directorul societatii de brokeraj Vienna Investment Trust.
Bursa a inregistrat vineri o lichiditate de 31,4 milioane de euro (113,8 milioane de lei), pe fondul celui mai mare volum din acest an, de circa 404 milioane de actiuni.
Piata RASDAQ a atins si ea un rulaj peste medie vineri, valoarea tranzactiilor cu actiuni ridicandu-se la circa 2,7 milioane de euro (9,7 milioane de lei).
Grupul SIF-urilor au atins vineri un rulaj de 5,9 milioane de euro (21,5 milioane de lei), reprezentand circa 20% din totalul tranzactiilor din piata.
Amonil (AMO) si Azomures (AZO), vedetele Bursei din ultima perioada, au inregistrat cresteri semnificative si ieri, de 13,98%, respectiv de 12,9%. Cresteri importante au fost atinse si de Broker Cluj (BRK), cu un avans de aproape 7,8%, Biofarm Bucuresti (BIO), cu 6,3%, precum si de actiunile Rompetrol Well Services (PTR), care au crescut cu 7%.
"Azomures se tranzactiona la preturi ridicol de mici in comparatie cu rezultatele financiare foarte bune pe care compania le-a raportat. Aprecierile au fost sustinute si de cresterea pretului din industria ingrasamintelor de pe pietele externe. Ramane de vazut cat de mult va mai continua sa creasca sau daca va incepe sa se marcheze profitul", spune Simionescu.
Vineri au intrat la tranzactionare la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti actiunile producatorului de placi si profile din plastic Romcarbon Buzau (ROCE), ca urmare a transferului acestor titluri de pe piata RASDAQ. Transferul titlurilor Romcarbon a fost aprobat de Consiliul Bursei la data de 7 mai, dupa ce CNVM si-a dat acordul la inceputul lunii martie. In prima zi de tranzactionare pe Bursa, actiunile Romcarbon au urcat cu circa 5,9%, inchizand sedinta la un pret de 1,08 lei/actiune.
"Cred ca in urmatoarele doua luni vom avea in continuare aprecieri in conditiile in care se vor confirma rezultatele bune din primul trimestru. Emitentii inca se afla la preturi destul de scazute si deci atractive", spune Simionescu.
Bursa a debutat cu preturi superioare celor de joi, indicele general al pietei, BET-C, urcand in primele minute cu 0,63%. BET-C a inchis sedinta de tranzactionare de vineri cu o crestere de 1,86%.
Indicele celor mai lichide companii din piata, BET, a crescut la deschiderea sedintei cu 0,7%, continuand sa avanseze pana la un maxim de 2,29% in jurul orei 10:30. Dupa acest moment, cotatiile au scazut usor, indicele BET inchizand ziua de tranzactionare cu 2,05% peste nivelul de joi.
Societatile de investitii financiare au inregistrat si ele cresteri la inceputul zilei de vineri, investitorii ridicand cotatiile SIF pana la un maxim de 1,8% cu o ora inainte de inchiderea sedintei. In urma aplicarii algoritmului de fixing, SIF-urile au inchis sedinta de vineri la nivelul de joi.
Prelungirea programului de tranzactionare de la Bursa de Valori, care trebuia sa intre in vigoare astazi, va fi amanata pentru luni, 9 iunie, potrivit reprezentantilor institutiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO