Burse - Fonduri mutuale

Bursa a trecut marţi prin cea mai bună şedinţă de tranzacţionare din ultimele trei luni. Indicele BET a crescut cu 1,42%

Bursa a trecut marţi prin cea mai bună şedinţă de...

Autor: Dan Grigore Ivan

19.09.2018, 00:02 294

Indicele BET, referinţa bursei bucureştene, a crescut ieri cu 1,42%, cea mai mare creştere din iunie, pe fondul unui rulaj de 74 mil. lei, de asemenea cu mult peste media estivală. Toţi indicii bursieri de la Bucureşti au fost ieri pe plus.

Cea mai mare apreciere a fost consemnată de indicele BET-NG, cu un avans de 1,92%. Romgaz a fost locomotiva creşterilor de la Bucureşti, cu un avans de peste 2%, dar i-au urmat şi Transgaz şi Petrom, cu aprecieri de peste 1%. Toate cele trei companii sunt reprezentate de ponderi importante atât în indicele BET, cât şi în indicele BET-NG. Indicele BET afişează de la începutul acestui an o apreciere de 6,88%, faţă de o scădere de 3% a indicelui Euro STOXX 600.

Evoluţia bursei româneşti este astfel mai apropiaţă de cea din Statele Unite, acolo unde indicele S&P 500 se apropie de un avans de 9% în această perioadă. Indicele BET a crescut accelerat în primele luni ale lui 2018, urmând o scădere puternică în mai, atunci când s-au reactivat o serie de discuţii cu privire la viitorul fondurilor de pensii, actori deosebit de importanţi pentru piaţa românească din ultimii ani, activi în majoritatea listărilor şi tranzacţiilor mai mari. De la începutul lunii august, atunci când au început primele raportări semestriale ale companiilor din BET, indicele a crescut cu aproape 3,5%. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO