Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Acţionarii Fondului Proprietatea au votat delistarea de la Londra şi un program de răscumpărare. În Comitetul Reprezentanţilor l-au ales pe Nicolas Paris

Bursă: Acţionarii Fondului Proprietatea au votat...

Autor: Liviu Popescu

02.12.2024, 14:44 4362

Acţionarii Fondului Proprietatea (simbol bursier FP) au votat luni printre altele delistarea certificatelor globale de depozit (GDR) de la Bursa de Valori din Londra şi aprobarea unui program de răscumpărare de acţiuni de 320 milioane de acţiuni pentru anul 2025.

S-a încheiat aşadar epopeea listării duale la Londra şi pentru Fondul Proprietatea după ce OMV Petrom şi Romgaz s-au retras de acolo din cauza interesului scăzut al investitorilor. Mult aclamatele listări duale la Londra ale despre care autorităţile şi Fondul Proprietatea spuneau în urmă cu câţiva ani că vor diversifica baza de investitori şi că astfel se va majora lichiditatea, s-au dovedit a fi până la urmă o dezamăgire întrucât nu au atras vizibilitatea şi lichiditatea la care sperau promotorii acestor proceduri.

Volumele tranzacţionate pe aceşti emitenţi la Londra erau sub 1% din cât se tranzacţionează la Bursa de Valori Bucureşti, cea din urmă fiind şi bursa unde investitorii formează preţul pe acţiune şi stabileşte astfel evaluarea. Doar în cazul FP volumul era mai mare, arată datele ZF.

Nicolas Paris, propus de acţionarul LCL Grup SRL, la care Ciprian Lăduncă (administrator Fondul Proprietatea) are 50%, în Comitetul Reprezentanţilor Fondului, a fost votat astăzi de acţionarii Fondului, potrivit informaţiilor ZF de la AGA de astăzi. Pe această poziţie au candidat Istavan Sarkany (propus de acţionarul Mihai Sebea) şi Marian Mocanu (autopropus).

“Am fost membru al Comitetului Reprezentanţilor Fondului începând cu 6 aprilie 2021 şi, în conformitate cu practicile uzuale de guvernanţă corporativă, mandatul meu s-a încheiat după trei ani, în aprilie 2024. Am candidat pentru realegere în cadrul AGA din 26 martie 2024 şi, deşi am primit cele mai multe voturi ale acţionarilor pentru funcţia mea, nu am fost ales deoarece nu am primit peste 50% din voturile exprimate”, scria el în scrisoarea adresată acţionarilor.

FP a încheiat primele nouă luni din 2024 cu un profit net de 210 milioane de lei, de la o pierdere de 969 de milioane în aceeaşi perioadă de anul trecut, în contextul în care veniturile brute din dividende au fost de 146 de milioane de lei, de la 963 de milioane în ianuarie-septembrie 2023.

FP are active de 2,1 mld. lei şi o capitalizare de 1,1 mld. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels