Acţiunile Commerzbank, al doilea ce mai mare creditor german, creşteau cu 16,7% la debutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri, după ce UniCredit – cea mai mare bancă din Italia – a cumpărat o participaţie minoritară din capitalul social al grupului, declanşând speculaţii privind o potenţială fuziune, scrie MarketWatch.
UniCredit a declarat că a achiziţionat o participaţie de 9%, cumpărând mai exact 4,5 procente deţinute de guvernul german, iar restul prin activitatea din piaţă. Guvernul german a vândut acţiunile la 13,2 dolari pe unitate, în creştere cu 4,8% faţă de preţul de închidere de ieri. În prezent, Germania încă deţine 12% din totalul acţiunilor Commerzbank, participaţie rămasă în urma crizei financiare din 2008.
Banca italiană spune că va „explora oportunităţi alături de Commerzbank pentru a crea valoare pentru acţionarii ambelor grupuri”. La ora publicării ştirii, acţiunile UniCredit se apreciau cu 1,7%, la o evaluare bursieră de 60,1 miliarde de euro.
Commerzbank are o capitalizare de 17,5 miliarde de euro.