♦ Mai mulţi analişti au retrogradat ratingul oferit acţiunilor CRWD, în timp ce câţiva au îndemnat investitorii să profite de scăderi şi să intre la cumpărare.
Acţiunile companiei americane de securitate cibernetică CrowdStrike Holdings (simbol bursier CRWD) au continuat să scadă în şedinţa de trazacţionare de luni, în contextul în care efectele actualizării software-ului său au continuat să perturbe funcţionalitatea companiilor aeriene, a băncilor şi a sistemelor de plăţi la nivel global. Vineri, în urma incidentului, acţiunile CRWD au scăzut cu 11,1%, în timp ce luni, în premarket, scăderea era chiar şi de peste 6%.
Potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor Investing.com, acţiunile au înregistrat în două zile un minus de peste 16%. CrowdStrike Holdings este evaluată de investitori la 74,2 mld. dolari.
Cel puţin un analist a retrogradat acţiunile companiei de securitate cibernetică. John DiFucci de la Guggenheim a redus ratingul acţiunilor de la „buy” la „neutral” şi a scris într-o notă către clienţi că „vor exista probabil efecte negative asupra afacerii din cauza dezordinii pe care CrowdStrike a produs-o în întreaga lume, chiar dacă acestea sunt doar temporare”.