♦ La trei ani de la debutul pe Bursa de Valori Bucureşti din 12 iulie 2023, Hidroelectrica a ajuns la o capitalizare de 90 mld. lei, în timp ce grupul austriac Verbund (VER) a coborât de la circa 12 mld. euro la 10,5 mld. euro.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au dublat la Bursa de Valori Bucureşti în trei ani de la listare, în timp ce Verbund (VER), cel mai apropiat concurent european, a scăzut cu 20% în acelaşi interval, deşi ambele au raportat profituri în scădere în 2025 pe fondul secetei, diferenţa de randament putând fi explicată prin prisma free floatului redus al companiei din România, apetitului fondurilor locale şi veştilor negative de la Verbund.
La trei ani de la debutul pe Bursa de Valori Bucureşti din 12 iulie 2023, Hidroelectrica a ajuns la o capitalizare de 90 mld. lei, în timp ce grupul austriac Verbund (VER) a coborât de la circa 12 mld. euro la 10,5 mld. euro.
La primul preţ din şedinţa de debut, piaţa evalua Hidroelectrica la aproximativ 49,5 mld. lei. Astăzi, compania controlată în proporţie de 80% de statul român prin Ministerul Energiei valorează 90 mld. lei - un avans de 82% faţă de primul verdict al pieţei.