Impact Developer & Contractor (IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori Bucureşti, înregistrează o creştere de 22% a acţiunilor în ultima săptămână, de la 0,18 lei la 0,22 lei per unitate. în această perioadă, cotaţia a încheiat şedinţe de tranzacţionare cu aprecieri de 4% până la 6%, iar indicele de referinţă BET s-a apreciat cu 0,4%. Cum se explică evoluţia?
„Compania a fost una dintre surprizele pozitive ale sezonului de raportări financiare preliminare. După ce Impact a marcat pierdere în fiecare trimestru din anul precedent, finalul anului a inversat spectaculos tendinţa, societatea anunţând un profit net anual (consolidat – n.r.) de peste 59 milioane de lei, o dublare faţă de anul precedent“, spune Alin Brendea, analist bursier la Prime Transaction, pentru ZF.