Titlurile operatorului portuar Socep (SOCP) creşteau cu 3,7% miercuri după-amiaza la Bursa de Valori Bucureşti, ducând avansul din ultimele două şedinţe la 15,3%, în vreme ce acţiunile Comvex (CMVX) urcau cu 7,7%, astfel că aprecierea din ultimele două zile ajungea la 16,7%, potrivit BVB. Evoluţia vine după informaţiile potrivit cărora Ucraina analizează, împreună cu Republica Moldova, posibilitatea unui coridor feroviar pentru transportul cerealelor către România şi, în special, către portul Constanţa. Kievul ar fi solicitat un tarif de transport redus cu 50%, iar negocierile privind volumele şi condiţiile sunt încă în desfăşurare. Un astfel de coridor ar putea creşte volumele de mărfuri tranzitate prin portul Constanţa, ceea ce ar putea explica interesul investitorilor pentru operatorii portuari listaţi, potrivit brokerilor consultaţi de ZF.
Comvex a operat anul trecut 5,09 milioane de tone prin terminalul de cereale, în timp ce Socep a raportat în primul trimestru un trafic portuar de 815.000 de tone şi are în derulare propriul proiect pentru un terminal de cereale. Deocamdată, proiectul se află în faza discuţiilor dintre Ucraina şi Republica Moldova, iar eventualele volume suplimentare ar depinde de termenii unui acord, precum şi de capacitatea infrastructurii feroviare.