Piaţa de capital din Europa a performat bine de la începutul anului, însă performanţa nu va mai fi la fel de pronunţată de acum înainte. Multe din veştile bune deja au fost incluse în preţuri, o mare parte din raliu venind pe fondul perspectivelor de creştere, care vor fi afectate de tarifele din SUA, a spus Adrien Forrest, senior market strategist la Goldman Sachs Asset Management London, în cadrul ZF Capital Market Summit 2025.
„Dacă ne gândim specific la piaţa din România, cred că s-a descurcat deosebit de bine recent. Trebuie să ţinem cont de faptul că dacă vom vedea o rezoluţie de pace în Ucraina, iar preţurile la energie în Europa ar scădea pe acest fond, ar fi un lucru pozitiv din perspectiva creşterii economice a Europei şi a României”, a spus strategul de piaţă.