Analiştii de la BRK Financial Group (BRK), singurul broker de acţiuni listat la Bursa de Valori Bucureşti, evaluează acţiunile One United Properties (ONE), dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte, la 24,9 lei în următorul an, adică în creştere cu 35% faţă de cotaţia din piaţă.
„Pentru 2025, ne aşteptăm ca ritmul mai lent al vânzărilor să continue în prima parte a anului, cu o posibilă revenire în semestrul al doilea.Astfel, am revizuit prognoza de vânzări rezidenţiale de la 1.161 unităţi la 824 unităţi, ceea ce reprezintă o scădere de 3,1% faţă de 2024”, scriu aceştia. BRK estimează că vânzările vor continua în cadrul ansamblurilor rezidenţiale care au deja toate autorizaţiile şi unde vânzările sunt în desfăşurare, precum One Lake District, One High District, One Lake Club. „În schimb, vânzările pentru One Cotroceni Towers (1.300 unităţi) vor fi, cel mai probabil, întârziate din cauza problemelor legate de obţinerea autorizaţiilor, astfel că am decalat cu un an estimarea de vânzări pentru acest proiect”, adaugă analiştii.