Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Antibiotice Iaşi, creştere de 13% pe venituri în T1/2024. Profit net de 37 mil. lei, în urcare cu 68% an/an

Bursă. Antibiotice Iaşi, creştere de 13% pe venituri...

Autor: Eduard Ivanovici

15.05.2024, 10:13 261

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (simbol bursier ATB), unul dintre performerii Bursei locale în ultimele 12 luni, a publicat miercuri dimineaţa raportul financiar aferent T1/2024, din care reiese că veniturile au ajuns, per total, la 192,5 milioane de lei, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut.

Profitul net a însumat 37,3 milioane de lei, cu 68% mai mare decât în T1/2023, în timp ce cheltuielile au urcat cu 6% la 153,4 milioane. Rezultatul operaţional s-a majorat cu 48% la 39,8 milioane de lei.

„Antibiotice SA şi-a menţinut trendul de creştere în concordanţă cu estimările din planul de afaceri «The Future Together» echilibrând evoluţia trimestrială în ponderi aproximativ egale, astfel încât să evite evoluţia «dinţi de fierăstrău» pentru indicatorii companiei”, se arată în raport.

Cu 225,3% s-au apreciat acţiunile ATB în ultimul an, pe tranzacţii de 74 de milioane de lei şi o valoare de piaţă de 1,3 miliarde de lei. Societatea este controlată în proporţie de 53% de Ministerul Sănătăţii, urmat de Infinity Capital Investments (INFINITY), cu 29,4% din capitalul social.

Acţiunile afişează un avans de 36,2% în 2024, pe un rulaj de 36 de milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO