Compania de distribuţie şi logistică Aquila Part Prod (simbol bursier AQ) a încheiat primele nouă luni din 2024 cu venituri de 2,1 miliarde de lei, în creştere cu 20%, şi un profit net de 57 milioane lei, în scădere cu 19%, potrivit raportului financiar publicat miercuri la BVB.
Diminuarea profitului net a fost determinată în principal de plata impozitului pe profit de minim 1% din venituri, intrat în vigoare anul acesta, şi a costurilor mai mari cu angajaţii.
Creşterea veniturilor a fost susţinută de dezvoltarea organică a segmentului de distribuţie şi de aportul adus de cele trei companii achiziţionate în 2024, respectiv Romtec şi cele două companii Parmafood. Acestea au contribuit cu 5,3% la veniturile Aquila.