Arctic Stream, integrator de infrastructură şi securitate IT şi emitent listat la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul AST, a realizat un profit net de 7,96 milioane lei în primele nouă luni din 2024, care reprezintă peste 69% din profitul net estimat în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei, de 11,46 milioane de lei, în pofida diminuării cu 3% prin raportare la aceeaşi perioadă a anului trecut.
În ceea ce priveşte veniturile, acestea au fost cu 15% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, confirmând evoluţia ascendentă a business-ului de-a lungul acestui an. Rezultatul survine unei creşteri uşoare a veniturilor, de 1%, înregistrată în primul trimestru, respectiv uneia mai consistente, de 19%, la încheierea celui de-al doilea trimestru.
În aceste prime trei trimestre ale anului în curs, veniturile Arctic Stream au ajuns la 107,63 milioane de lei (21,58 milioane de euro), faţă de 93,56 milioane de lei (18,80 milioane de euro), cât raportase compania la finele trimestrului al treilea din 2023. Comparativ cu rezultatul la T3 din urmă cu doi ani, veniturile Arctic Stream au crescut cu peste 98%. La nivelul profitabilităţii operaţionale, finalul T3 2024 a adus o reducere de 5% a acestuia, situându-se la 9,18 milioane de lei, faţă de cel de 9,70 milioane de lei, înregistrat la sfârşitul T3 2023.
„După cum ne-am angajat, încă dinainte de listarea la BVB, din vara anului 2021, rămânem mereu transparenţi în raportarea rezultatele financiare şi a evoluţiilor operaţionale. Astfel, la finalul primelor trei trimestre din 2024, am înregistrat o creştere susţinută a veniturilor, aliniată rezultatelor semestriale. Rămânem încrezători în atingerea, în cursul ultimului trimestru din 2024, a estimării bugetare pe care ne-am propus-o la începutul anului, însă rămânem atenţi la provocările ce se pot materializa în acest final de an, cum ar fi execuţiile bugetare ale unor proiecte sau aspecte legislative şi economice”, spune Dragoş Octavian Diaconu, fondator şi CEO Arctic Stream.
Între evoluţiile din ultimele săptămâni din viaţa companiei, pasul cel mai important a fost decizia de înfiinţare, de către Arctic Stream, în parteneriat cu Eximprod Grup, a firmei „Cyber Arena”, care va avea ca obiect de activitate susţinerea de traininguri specializate, într-un poligon cibernetic şi sporirea conştientizării privind ameninţările cibernetice la adresa infrastructurilor critice şi guvernamentale.
Eximprod Grup este unul dintre cei mai mari jucători în zona de utilităţi publice, cu experienţă în automatizări, energie regenerabilă, sisteme ADMS (Advanced Distribution Management), reţele inteligente, dezvoltare software, IoT (Internet of Things) şi contorizare inteligentă. În ceea ce priveşte finalizarea achiziţiei a 23% din capitalul social al Data Core Systems, Arctic Stream a primit, la finalul lunii octombrie, avizul Consiliului Concurenţei pentru derularea tranzacţiei.
„Necesitatea extinderii echipei Arctic Stream, în prezent la peste 38 de membri, a determinat o uşoară reducere a profitului. În ultimele luni, am reuşit atragerea de noi specialişti şi acoperirea unor poziţii (marketing, fonduri europene, securitate industrială şi altele) care nu existau anterior în organigrama companiei şi ale căror funcţii erau îndeplinite de alţi colegi. Consolidarea echipei ne va permite o mai bună concentrare asupra direcţiilor strategice de dezvoltare – Cybersecurity, Cloud, Inovaţie şi Training – pe care le urmărim consecvent. Avem toate premisele ca finalul de an să aducă finalizarea tranzacţiei legate de Data Core Systems, iar anul viitor să anunţăm mai multe realizări care vor decurge din parteneriatul strategic cu această companie”, mai spune CEO-ul.
Arctic Stream este evaluată de investitori la 104,4 mil. lei şi este controlată în proporţie de 67,6% de Dragoş-Octavian Diaconu. Acţiunile AST se tranzacţionează în scădere cu 14,7% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 8,7 mil. lei, arată datele BVB.