Arctic Stream (simbol bursier AST), integrator de infrastructură şi securitate IT, le-a propus acţionarilor un dividend de 1,4 lei per acţiune, în creştere cu 75% faţă de cel propus în anul 2022, la prima Adunare Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) din ipostaza de companie listată, conform unui comunicat de presă. În total, compania va distribui anul acesta 5,92 milioane de lei către investitori.
Propunerea de dividend se află pe ordinea de zi a AGOA din 24 aprilie 2025, fiind al patrulea an consecutiv, de după listarea acţiunilor la BVB, în care emitentul distribuie dividende. Valoarea acestora a urcat de la an la an, de la 0,8 lei/acţiune (2022), până la 1 leu/acţiune (2023), respectiv 1,2 lei/acţiune (2024). Dividendul brut de anul acesta presupune un randament de 6,9% în funcţie de preţul actual de tranzacţionare.
„Cu toate că nu am formalizat încă o politică de dividend, am declarat, încă dinainte de listarea la BVB, că vom avea întotdeauna în vedere interesele investitorilor, iar acordarea de dividende este cea mai directă formă de a le recompensa încrederea. Vom rămâne fideli acestei abordări de fiecare dată când vom înregistra profit net”, spune CEO-ul Dragoş Diaconu, acţionar cu 68% din capitalul social.
În cadrul convocatorului aferent Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) se va supune votului aprobarea propunerii zilei de 29.05.2025, ca fiind data de înregistrare (definită ca fiind data care serveşte la identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrânge hotărârea cu privire la dividende), a zilei de 28.05.2025 pentru data ex-date şi a zilei de 11.06.2025 ca dată a plăţii dividendelor.
Pentru 2025, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al companiei anticipează o creştere cu 39% a profitului operaţional şi cu 9% a profitului net. În plus faţă de dividende, societatea vizează un program de răscumpărare de acţiuni, supus aprobării AGEA, programată la aceeaşi dată cu AGOA
Programul vizează un număr maxim de 100.000 de acţiuni (2,38% din capitalul social al companiei), va dura 18 luni de la data publicării aprobării sale în Monitorul Oficial şi va avea o valoare de până la 3 milioane de lei.
„Chiar dacă, pe măsură ce creştem business-ul, veniturile noastre nu vor mai putea urca atât de accelerat precum în anii precedenţi – performanţă recunoscută, pentru al doilea an la rând, prin includerea Arctic Stream în topul Financial Times FT 1000 de companii din Europa cu cea mai rapidă creştere – am convingerea că, pe baza rezultatelor obţinute şi printr-o comunicare constantă şi transparentă, vom deveni un emitent din ce în ce mai atrăgător pentru investitori şi că acest lucru se va reflecta, la un moment dat, şi în preţul acţiunilor AST”, adaugă Dragoş Diaconu.
Titlurile AST se tranzacţionează în scădere cu 34% în ultimul an, la o capitalizare de 90 de milioane de lei pe piaţa AeRO.