♦ Apetitul în creştere pentru investiţii se vede şi în numărul de investitori ♦ Fondurile de acţiuni au ajuns la 170.000 de clienţi, de zece ori mai mult decât în octombrie 2020 şi reprezintă, de departe, categoria cu cea mai rapidă expansiune din piaţă.
Fondurile mutuale de acţiuni au traversat în ultimii ani una dintre cele mai bune perioade din istorie, pe fondul revenirii apetitului pentru risc după şocul pandemiei şi al raliului bursei de la Bucureşti, acolo unde aceste instrumente au, de regulă, o expunere de 70-80% din active.
Investitorii care au avut răbdare şi „sânge rece“ au fost recompensaţi cu randamente care, în unele cazuri, au triplat investiţiile făcute în urmă cu cinci ani, arată o analiză ZF făcută pe baza datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.
Clasamentul randamentelor din ultimele 12, 36 şi 60 de luni este alcătuit din fonduri precum Goldman Sachs România Equity, BT Index România ROTX, ERSTE Equity România, ETF BET Patria-Tradeville şi Raiffeisen România Dividend.