Maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, a găzduit sâmbătă în Chişinău evenimentul „Maib Vision & Performance Briefing“ la care au participat investitori individuali şi instituţionali, precum şi reprezentanţi ai presei din România. Reprezentanţii băncii au detaliat performanţa recentă a maib, direcţiile strategice de dezvoltare, tendinţele care influenţează sectorul bancar şi planurile de listare la Bursa de Valori Bucureşti.
„Sunt multe motive pentru care am ales Bursa de Valori Bucureşti pentru listare. Sunt oameni acolo foarte pregătiţi care au venit aici să ne prezinte, iar noi am fost de două ori la Bucureşti. Ultima dată discutam să listăm aproximativ 40% din acţiuni“, a spus Giorgi Shagidze, CEO al maib.
Cei mai mari acţionari ai maib sunt consorţiul format din Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Invalda INVL, un grup de asset management activ în ţările baltice şi Horizon Capital, un fond de private equity cu focus pe pieţele emergente, care împreună deţin 40% din bancă.
„Cei mai mari acţionari ai băncii iau în considerare vânzarea unei părţi din acţiunile lor, dar vor să rămână în acţionariat pe termen lung. Aceştia vor vinde jumătate din acţiuni. Apoi avem acţionarii mici care de asemenea vor vinde. Vom avea bineînţeles o componentă primară în timpul IPO-ului“, a mai spus Gorgi Shagidze.
Întrebat de ZF cum vede dezvoltarea pieţei de capital din Moldova, CEO-ul maib a spus că aceasta ar trebui să fie în paşi: 1) integrarea cu Bursa din România, permiţând accesul companiilor moldoveneşti la fondurile de capital româneşti 2) dezvoltarea locală a fondurilor şi fondurilor de pensii.
„Am lucrat la Bursa de Valori din Georgia pentru 10 ani ca specialist în relaţia cu investitorii. Moldova are o şansă unică pe care nu am văzut-o într-o altă ţară, să aibă acces la o bursă mai adâncă, mai mare, cum ar fi România, care este deschisă să primească companii moldoveneşti. Este chiar absurd ca Moldova să nu folosească această oportunitate. Primul pas trebuie să îl facem neapărat“, a completat Giorgi Shagidze.
O altă întrebare ZF a fost despre intenţia de a intra pe piaţa din România. Banca explorează activ extinderea internaţională, cu o posibilă lansare pe piaţa românească, axată în primă etapă pe oferta de servicii digitale pliate pe aşteptările diasporei moldoveneşti.
„Explorăm oportunităţile de a veni în România în digital, pas cu pas, asset wide, pentru a câştiga centricitatea pe client, având în vedere că 1,2-1,3 milioane de cetăţeni moldoveni au paşapoarte româneşti. S-ar putea să oferim unele produse digitale în România, vizând Moldova. Emitem bonduri în Moldova în fiecare lună şi le listăm local. Vindem pentru diversificare către piaţa locală de retail şi vom continua să le emitem.“
Giorgi Shagidze, CEO maib, a oferit o prezentare generală a băncii, subliniind performanţele obţinute în prima jumătate a anului 2024. Cu un profit net de 694,3 milioane MDL (echivalentul a 36,1 milioane EUR), banca a înregistrat o creştere de 5,6% în primele şase luni faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
„Evenimentul reprezintă o oportunitate pentru noi de a consolida legătura cu investitorii şi partenerii interesaţi din România, o piaţă cheie în planurile noastre de extindere. Suntem mulţumiţi de performanţele maib din prima jumătate a anului 2024 şi de progresele obţinute în ceea ce priveşte digitalizarea, eficienţa operaţională şi inovaţia. Circa 70% din creditele de consum sunt accesate de către clienţii noştri în format digital prin intermediul aplicaţiei maibank. Cu un profit net în creştere şi o bază solidă de utilizatori ai platformei noastre digitale, suntem încrezători de atractivitatea companiei în faţa investitorilor.“
În cadrul evenimentului, au mai fost susţinute prezentări de către Aliona Stratan, Prim-vicepreşedinte maib, care a vorbit despre strategia unităţii de business Retail, Macar Stoianov, CFO maib, care a oferit detalii despre situaţia financiară a băncii, Sergiu Groza, şeful departamentului Platforma Digitală, a subliniat creşterea digitală a Maib, inclusiv succesul aplicaţiei maibank, care a depăşit 676.000 de utilizatori şi Evgenii Risovich, şeful departamentului Relaţii cu Investitorii, care a oferit o privire de ansamblu asupra economiei Republicii Moldova.
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova şi continuă să înregistreze progrese semnificative, cu accent pe inovaţie digitală şi sustenabilitate. În prima jumătate a anului 2024, 72% din depozitele persoanelor fizice şi 67% din creditele pentru persoanele fizice au fost contractate online.
De asemenea, maib a plătit un dividend record de 757 milioane MDL (echivalentul a 39,36 milioane EUR) din profitul obţinut în perioada 2021-2023 şi a încheiat cu succes o răscumpărare de 3% din acţiuni, marcând un record impresionant de returnare a capitalului către acţionari.
Maib a anunţat la începutul lunii septembrie că Alexandru Sonic se alătură Băncii în calitate de Vicepreşedinte al Comitetului de Conducere, responsabil pentru Corporate Banking şi Investiţii, sub rezerva aprobării de către Banca Naţională a Moldovei. Totodată, banca a consolidat structura de guvernanţă prin numirea a doi noi membri în Consiliul de Administraţie, Andreea Pipernea şi Madeline Alexander, ambele cu o vastă experienţă în sectorul financiar din România.
Maib a fost recunoscută recent drept „Cea mai bună bancă digitală din Europa Centrală şi de Est“ de către EMEA Finance şi declarată „Cea mai bună bancă IMM din regiune“ de către Global Finance. Maib continuă să sprijine tranziţia energetică a Moldovei, cu o creştere de 73% a portofoliului său verde în 2023.
Moldova a început negocierile oficiale de aderare la UE în iunie 2024. Prim-ministrul Dorin Recean a stabilit obiectivul de a implementa acquis-ul comunitar până în 2030. Suportul public pentru aderarea la UE constituie aproximativ 60%, conform sondajului iData. Un referendum important pentru aderarea la UE se va desfăşura pe 20 octombrie 2024, odată cu alegerile prezidenţiale.
Moldova a înregistrat o creştere a PIB-ului de 2,2% în prima jumătate a anului 2024, atingând 8 miliarde USD. Creşterea a fost susţinută de sectoarele IT, comerţ cu amănuntul şi agricultură. FMI prognozează o creştere de 2,6% pentru 2024 şi de 4,8% pentru 2025. Inflaţia a scăzut la 5,1% în august 2024, comparativ cu un vârf de 34,6% în 2022. Datoria publică a scăzut la 32,6% din PIB în iunie 2024. Deficitul bugetar pentru prima jumătate a anului 2024 este de 3,9% din PIB.
Fitch Ratings a acordat Moldovei un rating de BĂ cu perspectivă stabilă. Moody’s a îmbunătăţit perspectiva de la negativă la stabilă, menţinând ratingul B3. Evaluările pozitive reflectă stabilitatea macro-financiară şi alinierea Moldovei către UE.
Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova, cu importanţă sistemică şi deserveşte aproape o treime din populaţia ţării. Începând cu 2018, cel mai mare acţionar al maib este HEIM, un consorţiu care include BERD, Invalda INVL şi Horizon Capital.