• Leu / EUR5.0891
  • Leu / GBP5.8684
  • Leu / USD4.3740
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Autonom, evoMAG, Eturia, Perla Harghitei sau Ivatherm, printre cele 15 companii care vor primi mentorat în programul BVB Arena

Bursă. Autonom, evoMAG, Eturia, Perla Harghitei sau...

Autor: Tibi Oprea

30.09.2024, 00:07 375

Programul BVB Arena 2024 al Bursei de Valori Bucureşti a identificat cele 15 companii locale antrepre­noriale care în a şaptea ediţie vor beneficia de mentorat şi susţinere în finanţarea şi listarea la BVB. Trei dintre companiile finaliste au fost desemnate prin votul publicului, iar celelalte 12 au fost selectate de juriul format din specialişti în diverse domenii de activitate.

„Pe parcursul celor şapte ani, alături de partenerii care ne-au fost alături şi de alţi membri ai pieţei de capital, am reuşit să aducem toate aceste com­panii înscrise în program mult mai aproape de piaţa de capital, iar 20 dintre companiile finaliste şi semifinaliste au derulat 37 de runde de finanţare, reuşind să atragă, în total, 236 mil. euro“, a spus Adrian Tănase, CEO, BVB.

Cele 15 companii sunt Abund Berry, Alezzi Beach Resort, Autonom, Bluespace Technology, Bookzone (vot public), Boromir, Edus Platform, Eturia, evoMAG, Ferma cu Omenie, IT Genetics (vot public), Ivatherm, Mindit Services, Perla Harghitei, Razvan Idicel (vot public).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2026
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0891
Diferență: -0,0118
Ieri: 5.0897
Azi: 4.3740
Diferență: 0,1878
Ieri: 4.3658
Azi: 5.8684
Diferență: -0,1157
Ieri: 5.8752