• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Autorităţile naţionale de reglementare a pieţelor financiare din România, Croaţia, Polonia şi Malta au încheiat un proiect de asistenţă tehnică în vederea implementării cadrului de finanţare durabilă

Bursă. Autorităţile naţionale de reglementare a...

Autor: Tibi Oprea

24.09.2024, 17:16 242

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Zagreb, la evenimentul care a marcat încheierea unui proiect de asistenţă tehnică destinat autorităţilor naţionale de reglementare a pieţelor financiare din patru ţări (România, Croaţia, Polonia şi Malta), în vederea implementării cadrului de finanţare durabilă.

Proiectul s-a derulat cu finanţare de la Uniunea Europeană prin programul Instrumentul de Sprijin Tehnic (IST) şi în cooperare cu Direcţia Generală pentru Sprijinirea Reformei Structurale (DG REFORM) din cadrul Comisiei Europene, transmite ASF.

Comisia Europeană şi-a asumat prin Pactul Verde European (Green Deal) o serie de ţinte ambiţioase, printre care reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, şi obţinerea neutralităţii emisiilor de dioxid de carbon până în 2050.

 
Te-ar putea interesa și:

Tranziţia verde presupune, în subsidiar, crearea unei economii europene moderne şi competitive şi buna poziţionare a continentului într-un context economic european aflat în continuă schimbare. Piaţa financiară non-bancară are un rol esenţial în această tranziţie, prin creşterea nivelului de transparenţă, prevenirea practicilor de greenwashing şi direcţionarea resurselor disponibile către activităţile economice eligibile.

Proiectul de asistenţă tehnică asigură creşterea capacităţii instituţionale a ASF în domeniul supravegherii finanţelor sustenabile, prin analiza aprofundată a cadrului legislativ european, identificarea celor mai bune practici existente la nivel european, propunerea de metode de preluare şi analiză a datelor şi conturarea cadrului de supraveghere on şi off-site. De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate workshopuri care au avut ca obiectiv creşterea nivelului de conştientizare a participanţilor la piaţă.

În subsidiar, integrarea principiilor finanţării sustenabile în activităţile de supraveghere curentă are rolul de a facilita identificarea timpurie a riscurilor considerate relevante din punct de vedere al durabilităţii şi de a spori rezilienţa pieţei de capital, sprijinind, totodată, demersurile entităţilor supravegheate privind implementarea propriilor politici de management al riscurilor de sustenabilitate, adecvat noilor cerinţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375