Grupul financiar Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a exercitat opţiunea de răscumpărare anticipată şi a retras din circulaţie, pe 27 aprilie 2026, obligaţiuni nepreferenţiale în valoare de 790 mil. euro, cu o rată a dobânzii de 8,875%, scadente iniţial în 2027. Bondurile fac parte dintr-un program de obligaţiuni pe termen mediu de 1 mld. euro.
Răscumpărarea a fost efectuată la valoarea principală restantă, împreună cu dobânda acumulată până la data operaţiunii, după care aceasta a încetat să se mai acumuleze, conform unui raport de la BVB. Tot astăzi, acţionarii băncii au oferit undă verde unor dividende în valoare de 1,4 mld. lei.
Cea mai mare bancă din România a încheiat anul trecut cu un profit net de 4,1 mld. lei la nivel consolidat, în creştere cu 16% faţă de exerciţiul precedent. Veniturile au ajuns la 10 mld. lei, plus 19%.
Acţiunile TLV s-au apreciat cu 53% în ultimele 12 luni şi cu 20% de la început de an, ducând capitalizarea la 39,5 mld. lei.
Pentru 2026, banca estimează active în creştere cu 6%, spre 224 mld. lei.