Aprecierea indicelui BET cu 44% şi atingerea mai multor maxime istorice în ultimele 12 luni pot fi puse pe seama mai multor companii din structura sa. Cei mai mari emitenţi din indice au avut şi unele dintre cele mai bune evoluţii, în timp ce alte companii mai mici ca pondere şi-au dublat capitalizările, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti.
Astfel, acţiunile Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) şi Hidroelectrica (H2O), cele mai mari societăţi ca pondere în BET (20,9%, 17,9% şi 17,1%), au crescut cu 78%, cu 45%, respectiv cu 29%. Hidroelectrica nu are încă un an de prezenţă la BVB, randamentul fiind calculat de ZF la preţul final de 104 lei fără discount din IPO. Cu discount (100,88 lei), creşterea este de 33%.
Transport Trade Services (TTS) şi Sphera Franchise Group (SFG) au crescut fiecare cu puţin peste 101% în ultimul an, adică mai mult decât o dublare, Sphera având un avans de 34% doar în 2024.