♦ BERD a finanţat în ultimii ani grupuri care au deja acces la capital extern: 250 mil. euro pentru NEPI Rockcastle, până la 120 mil. euro pentru Econergy, 90 mil. euro pentru ENGIE România şi 75 mil. euro într-un program cu cehii de la APS Holding.
Ieşirea din acţionariatul Digi (DIGI), după o multiplicare de cinci ori a investiţiei în nouă ani, şi vânzarea a 1% din Banca Transilvania (TLV), unde plasamentul iniţial s-a multiplicat de circa 230-250 de ori în 25 de ani, pot fi semnalele unei reechilibrări de portofoliu a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), prin marcarea unor profituri consistente.
Acum, la Bursa de Valori Bucureşti, instituţia mai are deţineri publice la patru companii: Electrica (EL), Cris-Tim (CFH), Electro-Alfa International (EAI) şi Premier Energy (PE), toate pe plus. Cel mai vizibil este cazul Cris-Tim, unde BERD a intrat cu 5% la 16,5 lei pe acţiune, faţă de aproape
60 de lei în prezent, adică are deja un câştig de 260% în niciun an, arată calculele realizate de ZF pe baza bvb.ro.