Indicele BET, cel mai urmărit barometru al Bursei de Valori Bucureşti, a pornit luni în creştere, atingând un maxim de 29.596 de puncte în cursul dimineţii, însă avântul a fost scurt.
La ora 11:19, indicele scăzuse la 28.994 de puncte, un minus de 1,01% faţă de închiderea anterioară, coborând până la minimul zilei de îndată ce ştirea politică a explodat în spaţiul public.
„Nu numai cotaţiile acţiunilor suferă o scădere, dar şi preţurile obligaţiunilor sunt pe scădere. Toate aceste ştiri de instabilitate influenţează deciziile financiare", spune Costin Brumă, broker al Swiss Capital, cel mai mare intermediar de la Bursa de Valori.
"Piaţa noastră a reacţionat negativ la anunţul cu privire la moţiunea de cenzură pe care urmează să o depună PSD-AUR. Instabilitatea la nivel guvernamental nu este pe placul investitorilor, astfel că ei taxează acest lucru prin ordinele de vânzare lansate la preţuri sub cele înregistrate în ziua de vineri", spune Marcel Murgoci, Estinvest.
Marian Neacşu de la PSD şi Petrişor Peiu de la AUR au susţinut luni dimineaţă o conferinţă de presă comună în care au anunţat că pregătesc o moţiune de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ilie Bolojan. „Facem un demers comun de redactarea unei moţiuni de cenzură (...) cu scopul de a demite guvernul Bolojan", a spus Peiu. Social-democratul Neacşu a adăugat că detaliile tehnice sunt în lucru, iar abordarea politică urmează să fie stabilită de preşedinţii celor două partide. Moţiunea ar putea ajunge la dezbatere la începutul lunii mai.
Investitorii au interpretat anunţul ca pe un semnal de instabilitate politică şi au vândut, ducând indicele sub nivelul la care deschisese ziua. Contextul este deja unul tensionat: randamentul titlurilor de stat româneşti pe 10 ani a urcat la 7,2% în cursul săptămânii trecute, nivel atins după ce PSD retrăsese sprijinul pentru premier, semn că pieţele de obligaţiuni preţuiseseră deja o parte din riscul politic. Acum este la 7,31%
Preţul obligaţiunilor şi randamentul evoluează în direcţii opuse, astfel că un randament mai mare înseamnă că investitorii cer o compensaţie mai ridicată pentru a finanţa statul român.
Acţiunile Băncii Transilvania pierd 2,5%. Transgaz şi Nuclearelectrica, 2%. Petrom 1,3%. Cursul euro rămâne relativ stabil, BNR publicând vineri un curs de referinţă de aproximativ 5,09 lei pentru un euro, moneda naţională nesuferind deocamdată presiuni vizibile pe piaţa valutară interbancară.
Bursele europene au evoluat mixt luni dimineaţ: DAX urca uşor cu 0,09%, în timp ce FTSE 100 şi Stoxx 600 înregistrau scăderi modeste de 0,21%, respectiv 0,18%, făr să ofere un suport directional clar pentru pieţele din regiune.