Burse - Fonduri mutuale

Bursă. BUX vs. BET. Cum se explică diferenţa de randament dintre bursa din Ungaria (30,1%) şi bursa din România (8,8%) în 2024. De ce a crescut bursa de la Budapesta cu 30% în 2024, peste Dow Jones, iar bursa de la Bucureşti cu doar 9%?

Autor: Tibi Oprea

24.01.2025, 00:07 3300

Aproximativ jumătate din creşterea indicelui BUX al Bursei din Budapesta a venit după alegerea lui Trump la Casa Albă Compania 4iG a fost principalul motor al ascensiunii indicelui pe fondul apropierii conducerii de preşedintele american.

Cu o creştere de 30,1% în 2024, indicele de referinţă BUX al Bursei de Valori din Budapesta s-a situat în topul randamentelor la nivel global, imediat sub Ljubljana (33,6%) şi peste Wall Street (28,6% pentru NASDAQ) şi toate bursele majore din Europa, inclusiv cea de la Bucureşti (8,8%). 

Totuşi, la o privire pe graficul evoluţiei, indicele BUX aproape că nu a mişcat între 2018 şi 2023, perioadă în care indicele de referinţă BET de la Bucureşti a marcat un randament cumulat de aproximativ 100%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor Investing.com şi BVB.ro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2025