• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Cei care au mizat pe fondul listat la bursă de Banca Transilvania au în trei luni un câştig cât ar fi obţinut la bancă în trei ani. Asta pentru că bursa a mers spectaculos

Bursă. Cei care au mizat pe fondul listat la bursă de...

Autor: Eduard Ivanovici

21.07.2026, 10:00 9460

Listat în luna aprilie, BT România ETF – primul astfel de fond lansat de Banca Transilvania la BVB – a ajuns la active de peste 300 mil. lei şi a depăşit 12.500 de investitori, generând un randament de 20,2% până la jumătatea lunii iulie, o performanţă care depăşeşte semnificativ dobânzile clasice la depozite. Prin contrast, în timp ce randamentul fondului s-a acumulat în doar trei luni, cele mai bune oferte bancare pe un an oferă în jur de 7%. Astfel, câştigul obţinut de investitori într-un trimestru echivalează cu dobânda bancară pe trei ani. Dinamica vine ca urmare a aprecierilor bifate în ultimul an şi jumătate de către piaţă, unde rulajele zilnice pe segmentul de ETF-uri continuă să înregistreze şi ele creşteri. Fondul urmăreşte indicele BET-TR, incluzând cele mai tranzacţionate 20 de companii locale şi reinvestirea dividendelor. Valoarea medie a unui portofoliu este de circa 20.000 de lei.

Te-ar putea interesa și:
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375