Producătorul de componente electrice Romradiatoare Braşov (simbol bursier RRD) a informat miercuri piaţa de capital cu privire la un transfer de 2,48 milioane de acţiuni, reprezentând 16,5% din capitalul social al companiei, potrivit BVB.
Acţiunile au fost transferate din contul lui Mircea Lucescu, decedat anul acesta, în contul comun al lui Răzvan Lucescu şi al Elenei Lucescu, în baza prevederilor Autorităţii de Supraveghere Financiară.
În funcţie de preţul din piaţă de 1,34 lei pe acţiune, valoarea totală a pachetului transferat se ridică la 3,31 milioane de lei.
Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi titraţi antrenori din istoria fotbalului românesc; el a murit pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani.
Compania la care a fost acţionar are o valoare de piaţă de circa 20 de milioane de lei, după ce cotaţia a scăzut cu 15% în ultimul an. Trei sferturi din capitalul social sunt deţinute de fondul de investiţii Transilvania Investments Alliance.
Romradiatoare a raportat pierderi de 177.000 lei şi venituri de 7 milioane de lei în primele trei luni din 2026.