Cele mai mari trei aprecieri ale acţiunilor din BET au fost în 2024 la Antibiotice, Sphera Franchise Group şi MedLife, fiecare având factori specifici care au susţinut preţurile.
Acţiunile Antibiotice au înregistrat o creştere de 83,5%, pe fondul cererii sporite pentru produse farmaceutice şi al exporturilor în creştere, ceea ce s-a reflectat în rezultatele financiare. Compania de stat a beneficiat şi de noi parteneriate internaţionale, ceea ce a crescut atractivitatea sa pentru investitori. Acţiunile au închis la 2,56 lei şi o capitalizare de 1,7 mld. lei.
Sphera Franchise Group, cu un avans de 57% al preţului acţiunilor, a fost impulsionată de revenirea consumului în sectorul HoReCa.
Performanţa financiară, combinată cu extinderea reţelei de restaurante şi optimizarea costurilor, a crescut încrederea investitorilor. Acţiunile au închis la 40,3 lei, echivalentul a 1,57 mld. lei.
MedLife a crescut cu 46% la Bursa de Valori, datorită cererii constante pentru servicii medicale private, pe fondul unor probleme persistente din sectorul public de sănătate. Achiziţiile recente şi integrarea unor clinici regionale au contribuit la extinderea cotei de piaţă şi la consolidarea poziţiei companiei. Acţiunile au închis la 5,8 lei, echivalentul a 3,1 mld. lei.