Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Combinatul Chimcomplex vrea să împrumute 60 mil. euro şi anunţă o optimizare pentru a implementa noi tehnologii care va afecta 260 de angajaţi din cei 1.600 de la Râmnicu Vâlcea şi Oneşti. Compania anunţa şi unele schimbări în conducere

Bursă: Combinatul Chimcomplex vrea să împrumute 60...

Autor: Liviu Popescu

01.03.2025, 22:09 7958

Compania Chimcomplex (CRC), cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea, a convocat acţionarii pentru a aprobra printre altele un împrumut de până la 60 mil. euro din orice surse – bancare sau nebancare – şi vânzarea unor active non-core (care nu sunt esenţiale pentru activitate – n.red) în valoare de maxim 20 mil. euro. În raportul publicat la bvb.ro de compania cu o capitalizare de 3 mld. lei nu se menţionează sursa finanţării.

Compania a anunţat de asemenea un plan de măsuri şi protecţie şi dezvoltare accelerată pentru 2025 prin care vrea “Optimizare operaţională şi eficientizare în contextul implementării unor tehnologii de ultimă generaţie şi al ajustării producţiei în funcţie de cererea pieţei. Această măsură va afecta aproximativ 260 de angajaţi din cei 1.600 de pe platformele din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti. Compania va oferi suport adecvat celor impactaţi, pentru a asigura o tranziţie lină a oamenilor către alte companii din comunitate”.

Alte puncte se referă la Investiţiile în proiecte strategice (cinci proiecte majore), Alinierea la tendinţele globale de sustenabilitate, dar şi consolidarea echipei de conducere.

“Cristina Stoian, preia din luna martie funcţia de Chief Financial Officer (CFO) al Chimcomplex. Cu o experienţă complexă în domeniul financiar, inclusiv in roluri de conducere la Tinmar Energy, Transelectrica şi Teraplast, dna. Stoian a fost implicată în proiecte complexe de restructurare, implementare de sisteme ERP, fuziuni şi achiziţii, având o abordare strategică şi orientată spre rezultate”.

Călin Pop, după doi ani în funcţia de Chief Commercial Officer (CCO) la Chimcomplex, preia un rol de dezvoltare al Diviziei World Trade - un hub strategic pentru expansiunea internaţională, cu rolul de a gestiona şi optimiza operaţiunile de comerţ global şi cu alte produse decât cele existente în portofoliul actual. “Pop a demonstrat abilităţi în dezvoltarea pieţelor având peste 30 de ani de experienţă în companii multinaţionale precum P&G, Nestlé şi Borealis”.

Dan Moldovan, cu o carieră de peste 26 de ani în vânzarea produselor chimice în cadrul Oltchim şi ulterior Chimcomplex, este promovat în funcţia de Chief Commercial Officer (CCO). În ultimii şase ani, ca Director Comercial Adjunct la Chimcomplex, Dan a obţinut rezultate notabile în gestionarea echipelor de vânzări şi în consolidarea relaţiilor cu clienţii.

„Suntem într-o etapă de echilibru fragil, dar avem o direcţie clară. Gestionăm această situaţie cu toată responsabilitatea şi implicarea necesară. Ne-am propus să luăm decizii care să protejeze pe termen lung sănătatea financiară şi operaţională a Chimcomplex. Deşi restructurările nu sunt niciodată uşoare, ele sunt necesare pentru a putea continua să investim în proiecte strategice şi pentru a menţine un angajament ferm faţă de angajaţii noştri, partenerii şi comunităţile în care activăm.” a declarat Ştefan Vuza, Preşedintele Chimcomplex.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels