Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Compania de IT Bento încheie primele nouă luni cu un profit în creştere cu 19%, venituri mai mari cu 67% şi cheltuieli duble

Bursă. Compania de IT Bento încheie primele nouă luni...

Autor: Eduard Ivanovici

21.11.2024, 18:28 814

2B Intelligent Soft (BENTO – Intellectually Curious), companie specializată în dezvoltarea de soluţii software şi furnizarea de servicii de infrastructură IT şi cloud, a înregistrat un profit net de 14,4 milioane de lei în primele trei trimestre din 2024, în creştere cu 19% an/an.

Veniturile din exploatare s-au majorat cu 67% la 65 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile din exploatare au ajuns la 47,8 milioane, în urcare cu 97%, potrivit datelor din raportul financiar.

„Divizia «Dezvoltare Software» (DEV) a contribuit cu 30% la veniturile din exploatare aferente 9L 2024, în timp ce divizia «IT, Infrastructură şi Cloud» (IT) a contribuit cu 68%. Din totalul veniturilor din exploatare, 88% au fost generate de cifra de afaceri, iar 10% de investiţiile în propriile produse software – dezvoltarea platformei software modulare integrate – «Platforma Bento»”, reiese din raport.

Acţiunile BENTO s-au apreciat cu 12% în 2024 şi cu 23% în ultimele 12 luni, la o valoare de piaţă de 167 de milioane de lei. Fondatorii Radu Scarlat şi Vlad Bodea deţin fiecare câte 25,8 procente din capitalul social al companiei.

„În această perioadă, ne-am concentrat pe livrarea de servicii şi soluţii care să aducă valoare reală clienţilor noştri şi în acelaşi timp, pe consolidarea poziţiei noastre în piaţa locală de tehnologie”, spune Radu Scarlat despre rezultatele la nouă luni, conform unui comunicat.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit 2025