Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Compania de stat Conpet Ploieşti raportează un profit net de 2,2 milioane lei în primul trimestru din 2026, în scădere cu 81% an/an

Bursă. Compania de stat Conpet Ploieşti raportează un...

Autor: Eduard Ivanovici

15.05.2026, 16:20 1590

Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE), transportator naţional de ţiţei prin conducte şi vagoane cisternă, a încheiat primul trimestru din 2026 cu un profit net de 2,2 milioane lei, în scădere de la 11,7 milioane lei în T1/2025.

Cifra de afaceri a coborât cu 16,8%, la 112,2 milioane lei, de la 134,9 milioane lei, în timp ce cheltuielile de exploatare s-au redus cu 7,9%, la 129,6 milioane lei. EBITDA a coborât cu 29,4%, la 22,3 milioane lei.

Cantităţile transportate au scăzut cu 35,3% faţă de T1/2025, de la 1,69 milioane tone la 1,09 milioane tone, în contextul opririi rafinăriei Petrotel-Lukoil. Potrivit raportului financiar, „activitatea rafinăriei nu a mai fost reluată după finalizarea reviziei planificate, respectiv după data de 1 decembrie 2025, situaţie care a influenţat veniturile anului 2025 şi, cel mai mult, încasările din anul 2026".

Te-ar putea interesa și:

Faţă de bugetul aprobat, rezultatele au fost peste ţintă: „profitul net depăşeşte valoarea planificată cu 547 mii lei".

Statul român are 58,7% din capitalul social al companiei prin intermediul Ministerului Energiei.

Acţiunile COTE se tranzacţionează în scădere cu 3% în ultimul an şi în creştere cu 5% în 2026.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2380
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5124
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.0600