Societatea Turism Felix (TUFE), care administrează cinci hoteluri în staţiunea Băile Felix din judeţul Bihor, a raportat la Bursă un profit de 1,66 milioane de lei în intervalul ianuarie-septembrie 2024, în coborâre cu 82% faţă de rezultatul de 9,2 milioane din aceeaşi perioadă a anului trecut.
În raportul trimestrial, reprezentanţii companiei scriu că evoluţia vine pe fondul creşterii cu 7,7% a cheltuielilor de exploatare. Între timp, veniturile din exploatare s-au redus cu 2,85% la 79,3 milioane de lei, scăderea veniturilor pe segmentele de cazare, alimentaţie publică şi tratament compensând cu valoarea veniturilor din agrement.
„Evoluţia turistică: faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent s-a înregistrat o scădere de 9,6%, respectiv cu 18.927 zile-turist, realizându-se un număr de 178.267 zile-turist”, mai reiese din raport.
O scădere semnificativă s-a înregistrat pe relaţia cu Casa Naţionala de Pensii Publice, o reducere cu 50% a circulaţiei turistice de la 50.898 zile-turist realizate în anul 2023 la 24.434 zile-turist în perioada sus menţionată.
Recent, Turism Felix a anunţat că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat oferta publică de cumpărare de acţiuni iniţiată de fondul de investiţii Transilvania Investments Alliance (TRANSI), acţionar majoritar cu 93% din totalul acţiunilor.
Titlurile TUFE se tranzacţionează în creştere cu 12% în 2024, pe o lichiditate de 600.000 de lei şi o evaluare bursieră de 165 de milioane de lei.