• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3193
  • Leu / USD4.7748
Burse - Fonduri mutuale

Bursa: companiile româneşti au oferit investitorilor creşteri de două ori mai mari decât cele americane sau europene în primele 9 luni. Indicii BET şi BET-TR au crescut în această perioadă cu 29%, respectiv 35,6%. Spre comparaţie, S&P 500 a urcat cu 14,7%, iar STOXX 600 a avut plus 14%

Bursa: companiile româneşti au oferit investitorilor...

Autor: Tibi Oprea

08.10.2021, 07:21 1026

Piaţa de capital din România a înregistrat creşteri semnificative în primele nouă luni ale anului, iar companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au reuşit să obţină performanţe importante în raport cu alte pieţe dezvoltate.

Aceste rezultate au fost obţinute într-un context ambivalent: pe de-o parte, s-au intensificat incertitudinile generate de pandemia de COVID-19 şi estimările privind o creştere accelerată a inflaţiei, iar pe de altă parte, piaţa de capital românească s-a remarcat printr-o efervescenţă a listărilor şi a căpătat mai multă consistenţă prin extinderea numă­rului de com­panii pre­zente în indicii in­ter­naţionali.

Te-ar putea interesa și:

Citiți continuarea articolului pe ZFCorporate. Click aici pentru abonare sau telefon la 0747.825.322 - Camelia Botea - responsabil ZFCorporate

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!

Urmează Gala CEO AWARDS 2026, 13 octombrie. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3370
Diferență: -0,0056
Ieri: 5.3370
Azi: 4.7748
Diferență: 0,0713
Ieri: 4.7748
Azi: 6.3193
Diferență: 0,0522
Ieri: 6.3193