Operatorul portuar Comvex Constanţa (simbol bursier CMVX), la care Solidmet SRL – companie controlată de generalul în rezervă Dan Drăgoi, tatăl lui Bogdan Drăgoi, şeful Lion Capital, are 30,7%, şi-a anunţat rezultatele financiare pentru primul semestru din 2024.
Astfel compania a raportat afaceri de 152 mil. lei, în scădere de la 216 mil. lei, şi un profit net de 44 mil. lei, faţă de 104 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2023. Din acţionariatul companiei mai fac parte Liberty Holdco Galati & Skopje limited Londra (28,1%), Anca Drăgoi şi Ruxandra Nicola cu câte 18% fiecare.
“Veniturile obţinute de către Societate din activitatea de bază sunt direct proporţionale cu cantitatea de materii prime manipulate prin Terminalul de Minerale şi Terminalul de Cereale, evoluţia industriilor deservite, precum şi contextul geo-politic, având influenţe directe asupra acestor cantităţi de materii prime”, se arată în raportul semestrial.
Tarifele pentru prestaţiile efectuate de companie sunt stabilite în euro, respectiv dolari, veniturile obţinute din aceste prestaţii urmând evoluţia cursului de schimb leu/euro şi leu/dolar. Terminalul de Minerale a manipulat în cursul semestrului I al acestui an o cantitate de 3,15 milioane tone materii prime, comparativ cu 4,11 milioane tone manipulate în semestrul I al anului 2023.
În primul semestru al acestui an, societatea şi-a păstrat clienţii existenţi ai Terminalului de Minerale, respectiv: Transport Trade Services, Liberty Galaţi, Holcim România, Romcim SA, Danube Shipping Management etc., şi a atras noi clienţi, precum Dunarolling Dunai Vasmű, Batyr, Javelin Global Commodities.
Terminalul de Cereale a manipulat în cursul acestui semestru o cantitate de 2,4 milioane tone cereale, comparativ cu 2,9 milioane tone cereale manipulate în cursul primului semestru al anului precedent. Dintre clienţii Terminalului de Cereale sunt: Viterra România, Al-Dahra Agriculture România, Global Grain International, Quadra Commodities SA, TOT Commodities, Cerealcom, Trade Agro Union.
“În primul semestru al anului 2024, cifra de afaceri a Societăţii a înregistrat anumite fluctuaţii care trebuie analizate în contextul situaţiei globale şi în legătură cu o tendinţă inflaţionistă în economie şi în cadrul sectorului nostru de activitate”. Circa 96 mil. lei sunt afacerile aferente terminalului de minerale, potrivit companiei.
“În primul semestru al anului 2024, cifra de afaceri a Societăţii a înregistrat o scădere faţă de cea înregistrată în semestrul I al anului 2023, atât pe fondul contextului geo-politic zonal trasat de războiul ruso-ucrainean, cât şi în contextul condiţiilor climaterice şi cele de piaţă au avut influenţe directe asupra fluxurilor de produse agricole. Fluxurile de minerale au fost direct influenţate de stagnarea industriei siderurgice la nivel global pe fondul creşterii costurilor cu energia şi dificultăţilor financiare întâmpinate, parte din combinate fiind temporar închise, iar altele funcţionând pe baza stocurilor de minerale existente. Fluxurile de cereale au fost influenţate de blocajul existent la nivelul pieţelor produselor agricole şi de producţiile slabe de porumb şi floarea soarelui, ambele influenţate de condiţiile climaterice”.
De la începutul anului 2024 încoace acţiunile CMVX au minus 12%.