• Leu / EUR5.2380
  • Leu / GBP6.0600
  • Leu / USD4.5124
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Cu ochii ţintă pe pieţele internaţionale. AROBS, cea mai mare companie de IT de la Bursa de Valori Bucureşti, aduce un nou şef de vânzări cu misiunea de a accelera expansiunea pe piaţa americană

Bursă. Cu ochii ţintă pe pieţele internaţionale....

Autor: Eduard Ivanovici

21.05.2026, 11:00 149

Pe 20 mai, AROBS Transilvania Software a anunţat numirea lui Porter Haney în funcţia de Chief Revenue Officer (CRO) al grupului, rol în care va coordona strategia de dezvoltare comercială şi accelerare a creşterii veniturilor la nivel internaţional, cu accent pe scalarea ser­viciilor software enterprise AI-first şi consolidarea prezenţei grupului pe piaţa din Statele Unite ale Americii.

„În ultimii ani, AROBS şi-a accelerat prezenţa internaţională şi şi-a extins capabilităţile prin integrarea unor companii complementare în cadrul grupului. Odată cu dezvoltarea operaţiunilor noastre în multiple pieţe şi verticale tehnologice, consolidarea unei abordări comer­ciale unitare şi orientate spre creştere devine un element esenţial pentru următoarea etapă de dezvoltare a AROBS. Piaţa din SUA reprezintă unul dintre cele mai competitive şi dinamice ecosisteme globale pentru servicii software şi transformare digitală, cu un ritm accelerat de adopţie a tehnologiilor emergente, inclusiv AI, şi cu oportunităţi semnificative în zona proiectelor enterprise cu valoare adăugată ridicată“, spune Voicu Oprean, CEO al AROBS Transilvania Software.

Porter Haney este antreprenor şi executiv cu experienţă în dezvoltarea companiilor de tehnologie şi coordonarea strategiilor comerciale pentru clienţi enterprise; este cofondator şi CEO al Codingscape, companie americană de consultanţă tehnologică şi dezvoltare software personalizat pentru clienţi enterprise, în care AROBS a preluat o participaţie majoritară de 70% în iulie 2025, tranzacţie care a marcat extinderea directă a grupului pe piaţa din SUA.

Te-ar putea interesa și:

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Gala Business Magazin Tineri Manageri de Top
16 iunie, ora 18:00
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2380
Diferență: 0,0516
Ieri: 5.2353
Azi: 4.5124
Diferență: -0,1549
Ieri: 4.5194
Azi: 6.0600
Diferență: -0,0759
Ieri: 6.0646