Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti a închis în urcare uşoară. Acţiunile Carpatica au scăzut cu 14,88%

Bursa de la Bucureşti a închis în urcare uşoară....

Autor: Florentina Dragu

26.03.2015, 20:08 316

Indicele BET Plus, de referinţă, a urcat cu 0,17%, iar BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cu 0,18%. Miercuri, cei doi indici au închis în stagnare. BET Plus cuprinde cele mai lichide 34 de acţiuni din piaţă reglementată, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Valoarea transferurilor cu acţiuni a fost de 32 milioane de lei (7,2 milioane euro), aproape de nivelul de 31,4 milioane de lei înregistrat în şedinţa anterioară.

Banca Transilvania (TLV) şi OMV Petrom (SNP) au fost cele mai tranzacţionate companii, cu transferuri de 8,34 milioane de lei, respectiv 8,27 milioane de lei, urmate de transportatorul de gaze naturale Transgaz (TGN), cu 4,8 milioane de lei, şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu 2,84 milioane de lei.

Acţiunile Petrom şi Transgaz au închis în creştere cu 1,68%, respectiv 0,29%, în timp ce titlurile Banca Transilvania au coborât cu 0,49%, iar cele ale BRD cu 1%.

Tot în sectorul bancar, investitorii au reacţionat negativ la propunerea Băncii Carpatica privind reducerea capitalului social cu 204,5 milioane lei (46,3 milioane euro) la 110,13 milioane lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor înregistrate de bancă, operaţiune care va fi urmată de o recapitalizare cu 135 milioane de lei pe baza subscrierilor acţionarilor.

Directoratul băncii a mai solicitat investitorilor să aprobe reluarea discuţiilor cu reprezentanţii Nextebank pentru a stabili condiţiile unei potenţiale fuziuni, după ce în decembrie aceştia au respins o ofertă de fuziune înaintată de Nextebank.

Cotaţia Banca Carpatica a coborât la 0,515/acţiune în urma anunţului, preţ la care de altfel a fost realizată şi ultima tranzacţie de joi cu titlurile băncii. Raportat la preţul de la finele sesiunii de miercuri, de 0,0605/acţiune, titlurile băncii au pierdut 14,88% din valoare.

Indicele BET NG, al sectorului energetic, a închis în creştere cu 0,43%, sprijinit, pe lângă Petrom şi Romgaz, şi de evoluţia Nuclearelectrica (SNN), care a închis în urcare cu 1%, şi Conpet (COTE), cu un avans de 0,81%.

Transferurile cu titluri Conpet au însumat 1,9 milioane de lei, din care 1,55 milioane în urma unei tranzacţii pe piaţa deal. Conducerea companiei de stat a propus joi acţionarilor acordarea unui dividend brut de peste 5,94 lei/acţiune, mult peste cel distribuit anul trecut, de 3,41 lei/acţiune.

BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,3%, după ce pe parcursul şedinţei a pierdut până la 0,6%, pe fondul declinului înregistrat de trei dintre societăţile de investiţii financiare.

Fondul Proprietatea, care în prima jumătate a zilei a generat o lichiditate de sub 53.000 de lei, a închis în urcare cu 0,29%, pe un rulaj total de 1,96 milioane de lei.

BET BK a închis în scădere cu 0,53%, iar BET XT a stagnat.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

În Europa de Vest, principalele acţiuni se aflau în scădere la finele sesiunii de la Bucureşti, indicele Stoxx Europe 600 înregistrând un declin de 0,9%, după ce pe parcursul zilei a coborât cu până la 1,8% pe fondul îngrijorărilor privind evoluţia conflictului din Orientul Mijlociu.

Indicele DAX (Frankfurt) a coborât cu 0,35%, FTSE 100 (Londra) cu 1,4%, iar CAC 40 (Paris) cu 0,5%.

În Europa Centrală, piaţa de capital de la Budapesta a crescut cu 0,4%, cea de la Praga a scăzut cu 1,1%, iar bursa de la Varşovia cu 0,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO