Indicele de referinţă BET avansa cu 0,5% la deschiderea şedinţei de miercuri, pe un rulaj de circa 8 milioane de lei în primele 30 de minute de tranzacţionare, prelungind creşterea surprinzătoare din ziua votului moţiunii de cenzură. Cele mai mari aprecieri erau afişate de Fondul Prorpeitatea (1,5%), Romgaz (1%), BRD Société Générale (0,9%) şi Aquila (0,8%), conform datelor bvb.ro.
Dinamica de marţi a Bursei de Valori Bucureşti, în ziua în care Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi – cel mai mare scor din istoria moţiunilor de cenzură în România –, a surprins mulţi participanţi la piaţă: BET a coborât iniţial cu 1%, pentru ca după anunţarea rezultatului votului să vireze rapid pe plus, închizând ziua cu un avans de 1,3%.
O parte dintre investitori au folosit scăderile din prima parte a zilei ca oportunitate de cumpărare, în timp ce alţii au interpretat clarificarea situaţiei politice ca pe o eliberare parţială a incertitudinii acumulate în ultimele săptămâni, consideră brokerii consultaţi de ZF. Volumul tranzacţiilor s-a dublat faţă de ritmul de dinaintea votului, semn că activitatea din piaţă a fost departe de cea a unei zile obişnuite.
Creşterea de ieri are şi o explicaţie structurală, spun brokerii: instabilitatea politică prelungită tinde să menţină dobânzile ridicate – un context favorabil băncilor – şi să alimenteze inflaţia, ceea ce avantajează sectorul energetic. Or, tocmai băncile şi companiile de energie domină structura indicelui BET, ceea ce explică în parte de ce piaţa locală a reacţionat mai puţin dramatic prin comparaţie cu precedentele crize politice.
Bursele vest-europene creşteau şi ele miercuri dimineaţa, cu indicele Stoxx 600 urcând cu 1,1% la deschidere, după ce preţul petrolului a coborât pe fondul speranţelor că războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea încheia la masa negocierilor.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că suspendă „Project Freedom", planul Statelor Unite de a escorta nave prin Strâmtoarea Ormuz, invocând progrese semnificative în discuţiile cu Iranul. Ziua de marţi fusese una agitată pe pieţele globale: un atac iranian cu drone şi rachete asupra Emiratelor Arabe Unite şi scufundarea unor ambarcaţiuni iraniene de către Marina SUA ridicaseră noi semne de întrebare asupra durabilităţii armistiţiului.