Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti extinde programul de tranzacţionare până la ora 18.00 din 3 ianuarie

Bursa de la Bucureşti extinde programul de...

Autor: Roxana Pricop

28.11.2013, 17:34 542

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat că începând cu 3 ianuarie 2013 programul de tranzacţionare se extinde de la ora 16.45 până la ora 18.00 pentru piaţa principală de acţiuni, unităţi de fond şi drepturi.

Extinderea programului de tranzacţionare are loc de a apropia piaţa locală de orarele principalelor burse din Europa şi SUA.

Astfel, investitorii vor putea tranzacţiona timp de opt ore, respectiv de la ora 10:00 până la ora 18.00, faţă de 6 ore şi 45 de minute în prezent.Tranzacţiile sunt oprite pe majoritatea segmentelor de piaţă de la BVB la ora 16:45, excepţie făcând transferurile cu produse structurate şi cu acţiunile unor companii străine cotate pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), care sunt stopate la ora 18:30. Programul pentru produsele structurate şi acţiunile companiilor străine de pe ATS a fost prelungit la începutul anului trecut.

"Prin extinderea programului de tranzacţionare, BVB trimite un mesaj clar comunităţii internaţionale că piaţa de capital din România a făcut un prim pas pentru a se deschide către lume. Acesta va fi urmat de alte proiecte la care lucrează, ca parte a unui proces ce va deschide drumul către statutul de piaţă emergentă", a spus Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO