• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti fură startul raliului de Moş Crăciun: Sphera, BRD şi Banca Transilvania cresc cu 2,6% până la 3,2%. Cumpărătorii, în număr mare înainte de două zile libere

Bursa de la Bucureşti fură startul raliului de Moş Crăciun: Sphera, BRD şi Banca Transilvania cresc cu 2,6% până la 3,2%. Cumpărătorii, în număr mare înainte de două zile libere

Autor: Eduard Ivanovici

29.11.2022, 16:36 1581

Investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti par a fi furat startul a ceea ce este caracterizat drept un „raliu de Moş Crăciun”, în contextul în care, marţi, bursa a trecut rapid de la o creştere nesemnificativă la un avans de 1,6% prin prisma indicelui BET.

Avansul era susţinut de acţiuni precum BRD – Groupe Société Générale (2,6%), Banca Transilvania (2,7%) şi Sphera Franchise Group (3,2%), cumpărătorii fiind prezenţi în număr mare, dat fiind faptul că miercuri, 30 noiembrie, respectiv joi, 1 decembrie sunt zile închise la BVB.

„Momentan nu avem informaţii noi care să susţină creşterile de astăzi. Volumele ridicate şi creşterile ar putea fi puse pe fondul sfârşitului de lună, fiind probabil schimburi de pachete între fonduri”, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.

În afara indicelui BET, acţiunile Rompetrol Rafinare creşteau cu 2,5%, în timp ce Biofarm înregistra un plus de 2,4%.

Până la ora publicării ştirii, lichiditatea pe întreg segmentul de acţiuni era de 42,2 milioane de lei, faţă de doar 20,8 milioane de lei ieri, ceea ce surprinde un număr mare de investitori care se înghesuie să cumpere acţiuni înainte de cele două zile libere, următoarea şedinţă de tranzacţionare fiind vineri, 2 decembrie.

Anul acesta, BET a coborât cu 10,3%. BET-TR, unde sunt incluse dividendele atribuite acţionarilor, este pe minus cu 1,4%, iar indicele companiilor din energie BET-NG s-a depreciat cu 2,5%. Dinamica BET din decembrie anul trecut a fost de plus 7,1%, după un avans de 5,6% în 2020 şi un plus de 0,9% în aceeaşi lună din 2019.

La Londra, indicele FTSE 100 creştea cu 0,7%, în timp ce DAX 40 din Frankfurt pierdea 0,1%, iar indicele parizian CAC 40 se aprecia cu 0,3% la ora redactării ştirii. Indicele paneuropean Stoxx 600 era pe plus cu doar 0,05%, la fel şi S&P 500, de referinţă pentru piaţa americană de capital, conform MarketWatch.

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9024
Diferență: -0,2523
Ieri: 4.9148
Azi: 4.4632
Diferență: -1,1517
Ieri: 4.5152
Azi: 5.4966
Diferență: -1,2078
Ieri: 5.5638
Azi: 4.9026
Diferență: -0,4831
Ieri: 4.9264